Jurgen Klopp a vorbit despre succesorul său la Liverpool: ”Oamenii ar putea să-și facă griji”
articol scris de Digi Sport19.05.2024, 09:21
Jurgen Klopp (56 de ani) se pregătește de ultimul meci în calitate de antrenor al celor de la Liverpool.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Neamțul a decis să facă un pas în spate și să plece de la cârma ”Cormoranilor”, după nu mai puțin de 9 ani. Liverpool joacă duminică, 19 mai, contra celor de la Wolves, pe Anfield.
Jurgen Klopp: ”Clubul este pe mâini bune”
În locul tehnicianului neamț, șefii lui Liverpool au decis să îl numească succesor pe Arne Slot (46 de ani), actualul antrenor al celor de la Feyenoord care a și confirmat acest lucru.
La conferința de presă premergătoare partidei cu Wolves, Jurgen Klopp a vorbit despre tehnicianul olandez care îi va lua locul.
”Va veni un antrenor foarte bun, clubul este pe mâini bune.
Oamenii ar putea să-și facă griji pentru viitor, dar eu nu. Îmi doresc cu adevărat ca echipa să meargă pe drumul cel bun.
Nu mă gândesc: ‘Doamne, cum va fi totul?‘ Nu, nu... e bine!”, a spus Klopp, citat de Fabrizio Romano.
- Jurgen Klopp a antrenat-o pe Liverpool în 490 de meciuri, în toate competițiile, timp de 9 sezoane.
- 8 trofee a câștigat Jurgen Klopp alături de Liverpool, printre care un titlu de campion în Premier League, dar și trofeul Champions League.
- 60.8 % este procentajul de victorii al lui Jurgen Klopp, la Liverpool, în toate competițiile.
Jurgen Klopp s-a emoționat când s-a gândit la cei nouă ani petrecuți la Liverpool
Klopp a vorbit cu jurnaliștii despre emoțiile trăite în toată perioada petrecută la Liverpool și a subliniat ce relație are cu fanii.
”Îmi place totul despre acest loc (n.r. Liverpool). Am legat prietenii pe viață, aici. Am fost la Liverpool aproape un deceniu, iar pentru mine aste este wow. Este mult timp și nu voi uita nici măcar o zi de aici.
Chiar sunt fericit că mi-am petrecut o parte atât de mare din viața mea aici. Am izbucnit în lacrimi când am primit o scrisoare de la fani. Să citesc ce reprezint eu pentru oameni, cum fotbalul nostru a schimbat vieți, mă bucură enorm să știți. Știu că fotbalul poate avea acest efect, în viețile oamenilor.
Aș dori să-mi cer scuze din nou în fața suporterilor: nu pot citi fiecare scrisoare și fiecare e-mail!”, a declarat Jurgen Klopp, potrivit Bild.
Etichete: liverpool , premier league , jurgen klopp , arne slot
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...