Jurgen Klopp a luat o decizie în cazul lui Jordan Henderson, după ce a refuzat prelungirea contractului. Englezul, dorit de PSG
articol scris de Digi Sport14.08.2021, 15:38
PSG a avut o campanie de transferuri de-a dreptul impresionantă în această vară, însă clubul parizian ar vrea să aducă întăriri în continuare.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Unul dintre fotbaliștii vizați de conducerea vicecampioanei Franței este Jordan Henderson, căpitanul celor de la Liverpool, intrat recent în ultimii doi ani de contract.
Jugen Klopp a anunțat ce va face Liverpool în privința lui Jordan Henderson
Mijlocașul se află de câteva săptămâni bune în discuții cu clubul de pe Anfield pentru prelungirea contractului, însă acestea au ajuns în impas de mai multe ori. PSG vrea să profite și să îl ademenească cu un salariu mare, dar Jurgen Klopp are altceva în plan.
Tehnicianul își dorește neapărat ca Henderson să nu plece, motiv pentru care i-a și anunțat pe fanii "cormoranilor" că neînțelegerile financiare dintre cele două părți se vor rezolva.
"Ne vom ocupa, vom rezolva problema - indiferent de modul în care va trebui să facem asta. Dar vom rezolva, nu am niciun dubiu", a anunțat Klopp pe site-ul oficial al lui Liverpool.
- 20 de milioane de euro este cota de piață actuală a lui Jordan Henderson, potrivit celor de la Transfermarkt.
Liverpool i-a prelungit contractul lui Virgil van Dijk
Conducerea "cormoranilor" a vrut să se asigure că Virgil van Dijk va continua și sezoanele următoare pe Anfield, astfel că i-au oferit o prelungire a contractului, semnată vineri de fotbalist. Așa cum se arată pe site-ul oficial al clubului, acesta a semnat un contract valabil pe patru ani.
Van Dijk a oferit și câteva declarații după ce și-a prelungit înțelegerea, asigurându-i pe fanii lui Liverpool că și-a revenit după accidentare și că se simte pregătit să evolueze chiar în primul meci oficial al sezonului, cu Norwich.
"Mă simt grozav. Este un lucru de care mă simt foarte mândru, atât eu cât și familia, copiii și agenția de impresariat. Toată munca pe care am depus-o până acum continuă și sunt optimist în legătură cu viitorul la Liverpool. Sunt încântat, foarte fericit și mândru.
Din păcate, sezonul trecut a fost unul de uitat pentru mine, din care am învățat multe, dar mă bucur de timpul petrecut aici și mă voi bucura în continuare de următorii ani. Mă simt bine. Evident, am jucat în amicale, pentru a deveni apt de joc. Simt că sunt gata pentru meciul din weekend, dar vom vedea ce decide antrenorul. Va fi o atmosferă total diferită pentru mine", a declarat van Dijk.
Etichete: liverpool , psg , jurgen klopp , jordan henderson
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...