Jose Mourinho vrea să revină la Manchester United. ”Simte că are treburi neterminate”
articol scris de Digi Sport31.01.2024, 21:45
Jose Mourinho (60 de ani) a rămas liber de contract, după ce AS Roma l-a dat afară la începutul acestui an.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Totuși, ”The Special One” nu duce lipsă de oferte și ar putea reveni chiar pe banca celor de la Manchester United, formație antrenată în prezent de Erik ten Hag.
Jose Mourinho ar vrea să se întoarcă la Manchester United
Mourinho a condus-o pe Manchester United din vara lui 2016 și până în decembrie 2018, perioadă în care a câștigat Europa League și Cupa Angliei, la finalul sezonului 2016/2017.
O persoană apropiată de antrenorul portughez a susținut că ”The Special One” și-ar dori să revină la Manchester United pentru că ar avea ”treburi neterminate” la acest club.
”Dorința lui este să se întoarcă la United. Se simte de parcă are treburi neterminate acolo, după cum s-a terminat primul lui mandat. Misiunea lui este să se întoarcă”, a spus o persoană din anturajul lui Mourinho, potrivit dailymail.
Jose Mourinho ar fi acceptat deja să o preia pe Al-Qadisiya, în cazul promovării
În ciuda dorinței de a reveni la Manchester United, Mourinho a discutat în ultimele zile cu șefii lui Al-Qadisiya, echipă care evoluează în cel de-al doilea eșalon din Arabia Saudită.
"The Special One" a ajuns la un acord de principiu cu cei de la echipă, însă va semna cu o singură condiție - dacă Al-Qadisiya va promova în primul eșalon.
- Citește și: Momentul în care șefii lui AS Roma au spus "gata"! Ce a făcut Jose Mourinho la baza de antrenament
Chiar și așa, decizia este una surprinzătoare, deoarece în cazul promovării formația din Khobar ar avea șanse reduse la titlu împotriva echipelor deținute de Fondul Public de Investiții (Al-Ittihad, Al-Nassr, Al-Ahli și Al-Hilal).
Astfel, cel puțin în teorie, până spre finalul primăverii Mourinho va rămâne liber de contract. Timp suficient pentru o altă echipă să îl deturneze din drumul spre Arabia Saudită, deoarece nimic nu a fost parafat încă.
Etichete: jose mourinho , manchester united , as roma , erik ten hag
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...