Jesse Lingard pleacă de la Manchester United! Unde a acceptat să joace sub formă de împrumut
articol scris de Digi Sport29.01.2021, 11:01
Mijlocaşul englez Jesse Lingard, de la Manchester United, a acceptat să joace sub formă de împrumut pentru restul sezonului la clubul londonez de fotbal West Ham United, relatează Sky Sports, conform Reuters.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Internaţionalul englez nu a disputat niciun meci în acest sezon în Premier League, având doar trei prezenţe în Cupa Ligii engleze şi Cupa Angliei.
Jesse Lingard a acceptat împrumutul la West Ham
Lingard, 28 ani, a pierdut încrederea antrenorului Ole Gunnar Solskjaer din sezonul trecut, când a fost utilizat în doar nouă meciuri în campionat.
United nu a confirmat încă transferul, dar Lingard a postat pe Instagram o fotografie în care apare alături de însemnele lui West Ham, londonezii fiind supranumiţi ''ciocănarii'', iar apoi un videoclip cu bagajele sale şi cu subtitlul ''Hammer Time''.
Lingard, cu 24 selecţii la naţionala Angliei, declara în iulie trecut că s-a simţit ''pierdut ca jucător şi ca persoană'' în sezonul trecut. El joacă de la şapte ani la Manchester United, iar contractul lui expiră în iunie 2022.
West Ham ocupă în prezent locul cinci în Premier League, cu 35 puncte.
Agerpres.
Etichete: manchester united , west ham , jesse lingard , transfer jesse lingard
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...