Jadon Sancho a primit o ofertă să plece de la Manchester United după scandalul cu Erik ten Hag și a dat răspunsul
articol scris de Digi Sport07.09.2023, 19:15
Jadon Sancho (23 de ani) este în conflict cu Erik ten Hag (53 de ani), antrenorul lui Manchester United.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Englezul nu a fost inclus în lotul lui United pentru meciul cu Arsenal, iar Erik ten Hag a spus că a luat decizia din cauza implicării lui Jadon Sancho de la antrenamente. Jucătorul l-a contrazis și l-a numit ”mincinos”.
Jadon Sancho putea să plece de la Manchester United
Saudiții au vrut să profite de situația lui Jadon Sancho de la Manchester United și să-l treacă pe lista starurilor ajunse în Golf în această perioadă de mercato.
Al-Ettifaq, unde antrenor este Steven Gerrard, este clubul care l-a vrut pe Jadon Sancho, dar jucătorul a exclus din start varianta unei plecări în Arabia Saudită, anunță Fabrizio Romano.
După refuzul dat arabilor, Jadon Sancho va rămâne, aproape sigur, la Manchester United cel puțin până în iarnă. Perioada de mercato s-a încheiat în majoritatea campionatelor, iar în Arabia Saudită se va termina pe 7 septembrie, la miezul nopții.
Manchester United a plătit o avere pentru Jadon Sancho
Jadon Sancho joacă la Manchester United din 2021, când a fost cumpărat de la Borussia Dortmund pentru 85 de milioane de euro.
Englezul nu a reușit, însă, niciodată să se apropie de pretențiile ridicate atât de suma de transfer, cât și de evoluțiile sale din Germania.
Jadon Sancho a bifat 82 de apariții pentru Manchester United, a marcat 12 goluri și a dat șase assist-uri.
Etichete: manchester united , al ettifaq , jadon sancho
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...