Istvan Kovacs din Premier League! Recordul stabilit la meciul dintre Bournemouth și Chelsea
articol scris de Digi Sport15.09.2024, 10:33
Chelsea s-a impus cu 1-0 în deplasare în fața celor de la Bournemouth, club la care a evoluat în sezonul trecut portarul român Ionuț Radu (27 de ani).
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 20:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Această partidă din a patra etapă a Premier League a doborât recordul pentru cele mai multe cartonașe galbene înregistrare într-un singur meci de campionat.
14 cartonașe galbene oferite de arbitrul Anthony Taylor în Bournemouth - Chelsea 0-1
Centralul Anthony Taylor (45 de ani) a arătat nu mai puțin de 14 cartonașe galbene. Opt dintre acestea au ajuns în tabăra londonezilor, după ce Wesley Fofana (23 de ani), Marc Cucurella (26 de ani), Robert Sanchez (26 de ani), Nicolas Jackson (23 de ani), Levi Colwill (21 de ani), Jadon Sancho (24 de ani), Renato Veiga (21 de ani) și Joao Felix (24 de ani) au fost avertizați.
De cealaltă parte, Ryan Christie (29 de ani), Lewis Cook (27 de ani), Adam Smith (33 de ani), Justin Kluivert (25 de ani), Marcos Senesi (27 de ani) și Antoine Semenyo (24 de ani) au văzut cartonașe galbene.
Chiar și antrenorul celor de la Chelsea, Enzo Maresca (44 de ani), a văzut cartonașul galben.
În sezonul trecut, arbitrul Anthony Taylor fusese retrogradat în eșalonul secund al fotbalului englez după o decizie controversată de a acorda penalty pentru Newcastle United în urma unui fault al atacantului celor de la Wolverhampton, Hwang Hee-chan (28 de ani). Incidentul a fost aspru criticat de antrenorul "lupilor", Garry O'Neill (41 de ani).
Datorită numărului mare de cartonașe primite, cel mai probabil Chelsea va primi o amendă din partea Federației Engleze de Fotbal pentru eșecul de a-și controla jucătorii.
Istvan Kovacs, 20 de cartonașe în Cehia - Turcia 1-2 de la EURO 2024
Kovacs a avut parte de o partidă tensionată. A arătat nu mai puțin de 18 cartonașe galbene și două roșii, lucru nemaiîntâlnit la un meci de la EURO. Cehii au rămas în inferioritate numerică în minutul 20, după ce Barak a fost eliminat pentru cumulul de cartonașe, iar la final Tomas Soucek, căpitanul Cehiei, nu l-a ”iertat” pe român.
"Este o treabă bună că acum doar căpitanii pot discuta cu arbitrii, însă am vorbit și cu căpitanul Turciei și amândoi am fost de acord că acest arbitru a fost atât de arogant încât nu a vrut să discute cu căpitanii.
Un arbitru bun e cel care nu se vede. Cel din seara asta a vrut să fie omul meciului, ceea ce e regretabil. E păcat, însă nu a fost vorba doar despre asta", a transmis Soucek.
Presa din Ungaria nu a catalogat în niciun fel prestația lui Kovacs, ci s-a rezumat la a scoate în evidență numărul record de avertismente acordate de arbitrul român.
”În întâlnirea extrem de tensionată, Istvan Kovács a acordat 18 cartonașe galbene (!) și două roșii (!). Au fost destule și pentru cei de pe băncile de rezerve. Conform statisticilor Opta, atât de multe cartonașe nu au fost niciodată date la o singură întâlnire de la Campionatul European”, au notat jurnaliștii de la NemzetiSport.
În cronica meciului, germanii de la Bild au comis o gafă. Au scris că Istvan Kovacs este din Ungaria.
În urma rezultatului partidei de la Hamburg, Cehia a fost eliminată de la turneul final din Germania. Portugalia a încheiat grupa F pe prima poziție, Turcia pe locul 2, iar Georgia s-a calificat la rândul ei în optimile EURO 2024 de pe locul 3.
Etichete: chelsea , istvan kovacs , bournemouth , anthony taylor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...