Întâlnire secretă. Van Gaal a fost ofertat de United pentru a-l înlocui pe Moyes
12.04.2014, 13:52Louis Van Gaal a avut deja o întâlnire secretă cu reprezentanții lui Manchester United, care i-au propus să preia banca tehnică a echipei din vară.
Selecționerul Olandei, Louis Van Gaal (62 de ani), nu-și va mai prelungi contractul cu federația batavă după Cupa Mondială de la vară și are șanse de a antrena în Premier League.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Conform celor de la ”Daily Mirror”, Van Gaal a avut deja o întâlnire top-secret cu șefii celor de la United, chiar dacă se zvonește că olandezul ar fi semnat un precontract cu londonezii de la Tottenham. Potrivit aceleiași surse, antrenorul a fost încântat de oferta primită și pare tentat să o accepte.
Oricum ar fi, șansele ca David Moyes (50 de ani) să continue și de la vară ca antrenor la United sunt extrem de mici, dacă nu chiar zero, chiar dacă mai are contract până în iunie 2019. Și asta din cauza rezultatelor foarte slabe pe care le-au înregistrat ”diavolii” cu el pe bancă
19 ani au trecut de la ultimul sezon în care Manchester United a ratat calificarea în cupele europene
Etichete: manchester united , louis van gaal , david moyes , van gaal ofertat de united
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...