Încă un român în Premier League! Danny Barbir a semnat un contract de profesionist cu WBA
18.04.2015, 12:21Danny Barbir este un nume care nu spune mare lucru pentru fanii fotbalului din România. Tânărul de 17 ani care tocmai a semnat un contract cu West Bromwhich Albion are însă o poveste interesantă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Barbir s-a născut în Statele Unite ale Americii, iar tatăl său este român. Deși nu vorbește foarte bine românește, Danny a fost de mai multe ori în România pentru a-și vizita rudele și chiar s-a antrenat cu Steaua o scurtă perioadă de timp. Mai mult, a fost unul dintre copii de mingi care au însoțit jucătorii Realului pe gazon la meciul disputat pe Ghencea în toamna lui 2006. A pășit pe terenul din Ghencea ținându-l de mână pe Sergio Ramos, unul dintre idolii săi.
Deși a debutat ca atacant, Danny a fost reprofilat pe postul de fundaș central. Fizicul său l-a recomandat. Măsoară 1,95 metri și are aliura unui apărător veritabil. Până să ajungă la West Brom, tânărul apărător a trecut și pe la campioana Angliei, Manchester City. A stat un an de zile la academia "cetățenilor" și apoi a dat probe de joc la Malaga, Fulham sau Chelsea înainte de a ajunge la fosta echipă a lui Tamaș.
La finalul acestei săptămâni fundașul și-a văzut visul implinit. West Bromwich Albion i-a oferit primul său contract de profesionist și Danny și-a pus semnătura pe el fără să ezite. "Sunt mândru să anunț că am semnat primul meu contract de profesionist cu West Bromwich Albion. Mulțumesc tuturor foștilor antrenori și colegi care m-au împins de la spate și m-au ajutat în această lungă călătorie. De asemenea aș vrea să mulțumesc familiei pentru că m-a susținut tot timpul" a fost mesajul postat de Danny pe un site de socializare, imediat după semnarea actelor.
Barbir evoluează pentru naţionala Under 17 a Statelor Unite, care e calificată la Campionatul Mondial din Chile, programat în octombrie. A jucat deja la reprezentativa U15 a americanilor și, deși ar avea posibilitatea să evolueze pentru România, acest lucru pare greu de realizat.
Chiar dacă a fost contactat în câteva rânduri de oficialii FRF, a refuzat politicos oferta. "M-am născut în Statele Unite și nu văd cum aș putea să joc pentru altă țară" a recunoscut Danny într-un interviu pentru presa de peste ocean.
Etichete: premier league , un jucator cu tata roman a semnat un contract cu west bromwhich albion , danny barbir , jucator cu tata roman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...