Încă un jucător al lui United s-a "rupt". Mourinho, într-o situaţie ingrată
03.05.2017, 19:10Mourinho l-a pierdut şi pe Luke Shaw până la finalul sezonului. Fundaşul stânga s-a accidentat duminică, în partida disputată de ”diavoli” împotriva celor de la Swansea, terminată la egalitate, 1-1. Astfel, lista de absenţi din lotul englezilor s-a mărit, iar "Specialul" va avea o misiune dificilă în alcătuirea unui primi "11" competitiv pentru îndeplinirea obiectivelor: cucerirea Europa League şi calificarea în grupele Ligii.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Jucătorul în vârstă de 21 de ani a părăsit terenul după 9 minute al meciului cu "lebedele". Mourinho - care l-a criticat în trecut pe Shaw - a spus că este posibil ca fundaşul să aibă o accidentare destul de severă. Acesta ar putea fi inclus pe lista jucătorilor indisponibili, care vor rata finalul de sezon, precum Zlatan Ibrahimovic, Phil Jones, Chris Smalling şi Marcos Rojo. Şi Mata este în acest moment accidentat, dar se speră că mijlocaşul va reveni în timp util pentru ultimele meciuri.
Informaţii exacte despre situaţia lui Shaw şi despre perioada în care va lipsi de pe teren vor fi publicate după ce fundaşul va fi examinat de specialişti. În cel mai negru scenariu, Shaw ar putea să rateze nu doar finalul acestui sezon, ci şi startul sezonului viitor.
Pe postul de fundaş stânga, United îl va folosi pe Darmian sau Ashley Young.
Luke Shaw a adunat în acest sezon 19 apariţii în tricoul ”diavolilor” şi a oferit două pase de gol. Jucătorul este evaluat la 20 de milioane de euro, conform site-ului transfermarket.com. Manchester United ocupă poziţia a 5-a în Premier League, cu 65 de puncte. De asemenea, echipa antrenată de Mourinho este calificată în semifinalele Europa League, unde o va întâlni pe Celta Vigo joi, de la ora 22:05.
Etichete: shaw transfer , shaw , shaw rupt , mourinho accidentari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...