În vară era cumpărat cu 75.000.000€, iar acum a fost scos la vânzare la jumătate de preț
articol scris de Digi Sport08.11.2023, 14:49
Kai Havertz (24 de ani) a fost cumpărat de Arsenal în perioada de mercato a verii, de la Chelsea, pentru suma de 75 de milioane de euro.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Adus cu "surle și trâmbițe" la vicecampioana Angliei, internaționalul german a dezamăgit așteptările înalte și are, până acum, un sezon foarte modest.
Arsenal vrea deja să scape de Kai Havertz
Prin urmare, trupa lui Mikel Arteta a decis să îl pună pe Havertz pe lista de transferuri, conform Fichajes. Neamțul a fost adus pentru a fi pionul principal din atac, însă nu a reușit decât un gol și un assist în cele 17 partide jucate.
Pentru a mai recupera o parte din suma uriașă plătită, Arsenal este dispusă să îl cedeze cu 40 de milioane de euro în iarnă, dar rămâne de văzut dacă va exista un club dispus să plătească atât.
Arsenal i-a găsit înlocuitor lui Kai Havertz
Aceeași sursă informează că Arsenal i-a găsit deja un potențial înlocuitor lui Havertz. Pe lista de transferuri din această iarnă s-ar afla Ivan Toney.
Fotbalistul de 27 de ani, suspendat până la începutul anului viitor pentru că a pariat de 262 de ori pe meciuri de fotbal, va fi vândut doar dacă Brentford va primi 100 de milioane de euro.
Etichete: arsenal , kai havertz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...