Ibrahimovic, în faţa primului trofeu cu United: "Nu am venit aici să pierd timpul"
06.08.2016, 19:14Zlatan Ibrahimovic a semnat în această vară cu Manchester United. Starul suedez are ocazia să câștige primul trofeu în tricoul ”diavolilor roșii” duminică, când echipa antrenată de Jose Mourinho va disputa Supercupa Angliei, cu Leicester City.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ajuns la 34 de ani, Ibrahimovic are planuri mari cu United și vrea să câștige toate trofeele posibile.
”Vom vedea ce se va întâmpla. Este primul meci și primul trofeu pus în joc. Un joc, un trofeu. Sunt obișnuit să câștig trofee. Pentru asta jucăm. Eu joc să câștig. Pentru mine orice trofeu este important. Am strâns până acum 30 de trofee și vreau mai multe. Nu voi fi mulțumit până când nu câștig tot ce se poate câștiga.
Nu am venit aici să pierd timpul. Am venit aici să câștig. Cred că și mentalitatea clubului este la fel ca mea. Manchester este un club care își dorește mereu să câștige. De abia aștept să debutez”, a declarat Zlatan Ibrahimovic, pentru MUTV.
Ibrahimovic a venit la Manchester United liber de contract, după despărțirea de campioana Franței, PSG. Zlatan a evoluat în 31 de partide pentru PSG, în sezonul trecut de Ligue 1, reușind să marcheze 38 de goluri.
Etichete: manchester united , zlatan ibrahimovic , ibrahimovic united
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...