Galerie Foto Hoții care l-au bătut pe Dele Alli în propria casă au reușit să treacă de pază! Cum a fost posibil. Pagubele produse
14.05.2020, 19:27O veste teribilă a zguduit fotbalul din Anglia în noaptea dintre marţi şi miercuri. Dele Alli a fost jefuit, sub ameninţarea cuţitului, şi bătut în propria casă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Însă starul lui Tottenham are o vilă extrem de bine pusă la punct din punct de vedere al securităţii. Pe lângă camerele de supraveghere, exista şi un bodyguard care se ocupa de securitate.
Potrivit publicaţiei The Sun, acesta se afla în vila de două milioane de lire sterline (aproximativ 2,26 milioane de euro) în momentul jafului, care s-a petrecut în jurul orei 00:30.
Este însă inexplicabil de ce nu a reacţionat sau de ce nu auzit cum hoţii au intrat pe uşa din spate.
Ce făceau Dele Alli şi soţia sa în momentul jafului
În acel moment, Dele Alli juca biliard cu iubita sa, fotomodelul Ruby Mae, când casa a fost călcată de hoţi. Potrivit sursei citate, unul dintre hoţi a urcat la etaj şi s-a întors cu mai multe bijuterii furate, dar şi cu două ceasuri. Paguba totală este de 350.000 de lire sterline (aproximativ 396.000 de euro).
În momentul jafului, pe lângă Dele Alli şi Ruby Mae, în casă se mai afla fratele acestuia, care îi este şi agent, prietenele celor doi, plus un alt prieten.
Galerie Foto
Cele două persoane care au pătruns în casă, cu măşti pe faţă, i-au ameninţat cu cuţitul pe cei prezenţi şi le-a spus să le dea mai multe obiecte de valoare. Între timp, fratele lui Alli a încercat să se lupte cu aceştia, moment în care a fost lovit în faţă. La fel a păţit şi mijlocaşul lui Tottenham, care a primit şi el un pumn în gură.
Dele şi fratele său nu au solicitat îngrijiri medicale, dar potrivit The Sun, ei erau evident traumatizaţi de experienţa prin care tocmai au trecut.
Poliţia susţine că jucătorul lui Tottenham a fost ales de hoţi ca ţintă. Forţele de ordine au stat câteva ore la vila jucătorului şi au adunat probe, printre care şi imaginile de pe camerele de supraveghere.
Dimineaţa, Dele Alli (24 de ani) şi prietena sa au părăsit casa în grabă.
Jaful a avut loc la doar două luni după ce colegul lui Alli, Jan Vertonghen, a păţit acelaşi lucru.
Etichete: tottenham , dele alli , dele alli jefuit
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...