Gus Poyet nu își uită fosta echipă: "Chelsea va fi campioană!"
05.12.2013, 12:15Lupta pentru titlu din Anglia se anunță una încinsă în acest sezon. Deocamdată, podiumul din Premier League este alcătuit din Arsenal, Chelsea și Manchester City, echipa lui Wenger având un avans de patru puncte față de adversara Stelei din grupele UEFA Champions League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fost jucător al lui Chelsea între 1997 și 2001, acum manager la Sunderland, Gustavo Poyet este convins că londonezii vor cuceri Premier League, mai ales după victoria obținută împotriva echipei sale, scor 4-3.
"Chelsea va fi campioană, dacă analizăm meciurile pe care le-a făcut în acest sezon. Când dai trei goluri unei echipe precum Chelsea, aștepți ceva de la acel meci. Eden Hazard a jucat însă remarcabil. Sunt trist și dezamăgit, așa am plecat acasă", a spus Poyet, după înfrângerea cu Chelsea, de miercuri.
Eden Hazard a marcat două goluri în victoria londonezilor de la Sunderland, într-un meci în care gazdele au condus cu 1-0 și au revenit apoi după două goluri primite, reușind în minutul 50 să egaleze, 2-2.
Etichete: sunderland chelsea , hazard chelsea , poyet chelsea , poyet premier league , hazard goluri , hazard poyet , poyet sunderland , titlu premier league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...