Guardiola a cerut transferul verii la City
15.08.2017, 13:21Pep Guardiola vrea să facă totul pentru transferul lui Alexis Sanchez la Manchester City!
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fostul antrenor al Barcelonei a avut un mesaj clar pentru șefii lui City, în care le-a cerut acestora să facă orice sacrificiu pentru transferul chilianului.
În aceste condiții, gruparea din Manchester va face cât de curând o ofertă de 65 de milioane de euro pentru vedeta lui Arsenal, care ezită să-și prelungească înțelegerea cu londonezii.
Conform presei din Anglia, Alexis Sanchez le-a transmis oficialilor lui Arsenal că salariul săptămânal de la care ar fi dispus să negocieze o eventuală prelungire a contractului cu tunarii este de minim 300.000 de lire. Asta înseamnă cel puțin 17,5 milioane de euro pe an.
Precedenta ofertă a tunarilor a fost de 225.000 de lire pe săptămână, iar cu tot cu bonusuri suma ar fi ajuns la 275.000 de lire, adică aproximativ 13 milioane de euro.
Alexis Sanchez a ajuns în 2014 la Arsenal, atunci când ”tunarii” l-au transferat cu 42,5 milioane de euro, de la Barcelona. În această vară, atacantul a mai fost dorit și de Paris Saint-Germain.
440.000 de euro pe săptămână îi oferă City lui Alexis Sanchez
Etichete: transfer city , alexis arsenal , alexis city
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...