Gestul făcut de Harry Kane la revenirea pe stadionul lui Tottenham
articol scris de Digi Sport11.08.2024, 09:18
Bayern Munchen a câștigat amicalul cu Tottenham, scor 3-2, partidă jucată pe Tottenham Hotspur Stadium, sâmbătă, 10 august.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Harry Kane (31 de ani) a avut ocazia să se întoarcă pe stadionul unde a evoluat timp de 10 sezoane și s-a remarcat printr-un gest extraordinar făcut fața de fosta sa echipă, Tottenham.
Harry Kane a refuzat să ridice trofeul primit după victoria lui Bayern în fața lui Tottenham
La finalul partidei câștigate de Bayern, a avut loc o ceremonie de premiere unde Harry Kane, căpitanul bavarezilor, a refuzat să ridice trofeul primit. Fostul jucător al celor de la Tottenham, în perioada 2013-2023, a fost surprins când și-a dat jos banderola de căpitan și astfel cel care a ridicat trofeul a fost portarul Manuel Neuer (38 de ani).
Primul gol al amicalului dintre Tottenham și Bayern a fost marcat de Kulusevski, după doar un minut de joc.
Bavarezii au reușit să egaleze după doar un sfert de oră, prin Upamecano (min. 16), ca mai apoi să se distanțeze prin golurile lui Gnabry (min. 31), respectiv Muller (min. 44).
Londonezii, pentru care a evoluat ca titular și internaționalul român Radu Drăgușin, au redus din diferență îm minutul 62, când Kulusevski a reușit dubla.
Tabela a rămas neschimbată până la final și astfel Bayern Munchen a obținut victoria.
- Harry Kane a evoluat în 435 de partide pentru Tottenham și a marcat 280 de goluri.
- Harry Kane este cotat la 100 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt.
Radu Drăgușin, notat cu 6,1 după Tottenham - Bayern 2-3
În fața unui trident ofensiv format din Tel, Muller și Gnabry, susținut din spate de puștiul-minune Musiala, Drăgușin nu s-a descurcat foarte bine.
La primul gol, Upamecano a reluat cu poarta goală chiar de lângă internaționalul român. La golurile lui Gnabry și Muller, Drăgușin n-a avut nicio vină.
Pentru prestația sa, Drăgușin a fost notat cu 6,1 de platforma SofaScore, al treilea cel mai mic punctaj din tabăra titularilor londonezi, după Bissouma (5,8) și Spence (6).
Este cea mai mică notă luată de Drăgușin după transferul la Tottenham. Anterior mai luase 6,3, într-un amical cu Newcastle, iar cea mai bună prestație a fost cu Sheffield United, 7.
Etichete: harry kane , harry kane tottenham , amical tottenham bayern
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...