Foto Gestul făcut de Cristiano Ronaldo după ce a marcat cu Arsenal. Recordul stabilit de portughez
articol scris de Digi Sport23.04.2022, 17:02
Cristiano Ronaldo (37 de ani) a fost titular la Manchester United în partida de campionat cu Arsenal, după ce în urmă cu câteva zile unul dintre gemenii nou-născuți a murit la naștere.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
United a pierdut partida de pe Emirates, scor 1-3, în etapa a 34-a din Premier League, dar Cristiano Ronaldo și-a trecut numele pe lista marcatorilor. Lusitanul a punctat golul de onoare al echipei sale în minutul 34.
Gestul făcut de Cristano Ronaldo, după ce a marcat golul cu numărul 100 în Premier League
Golul din prima repriză al lui Cristiano Ronaldo a reprezentat și un record pentru portughez. Acesta a ajuns la golul cu numărul 100 în Premier League și a devenit astfel primul fotbalist din istorie care ajunge la această bornă de goluri marcate atât în Anglia, cât și în Spania, unde a evoluat pentru Real Madrid.
Cristiano a punctat pentru Manchester United, în meciul pierdut cu Arsenal, din fața careului de 6 metri, după ce a fost scăpat din marcaj de fundașii lui Mikel Arteta la o centrare perfectă a sârbului Matic.
După ce a marcat, Ronaldo a avut o bucurie destul de reținută. Portughezul a arătat spre cer, semn că îi dedică reușita fiului său decedat la naștere în urmă cu cinci zile.
Galerie Foto
Cristiano Ronaldo a fost pe cale să realizeze dubla în meciul cu Arsenal, însă reușita sa din minutul 61 a fost anulată pe motiv de offside. Bruno Ferandes a mai ratat o lovitură de la 11 metri pentru Manchester United, în minutul 57, în timp ce reușitele celor de la Arsenal au fost semnate de către Tavares în minutul 3, Saka în minutul 32 și Xhaka în minutul 70.
Manchester United, șanse reduse de a mai prinde un loc de Champions League
După ce a pierdut meciul de campionat cu Arsenal, Manchester United are șanse mici de a mai prinde un loc de Champions League la finalul sezonului.
Trupa lui Ralf Rangnick se află pe poziția a 6-a în Premier League, cu 54 de puncte din 34 de jocuri, în timp ce Arsenal a acumulat 60 de puncte și a urcat pe locul 4 în campionat, unde are și un joc mai puțin disputat.
Etichete: cristiano ronaldo , manchester united , arsenal , record ronaldo , gest ronaldo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...