Gestul care l-a dat de gol pe De Gea. Zilele sale la Manchester sunt numărate
23.04.2017, 11:43Zilele lui David De Gea la Manchester United sunt numărate, ținând cont de ultima decizie luată de portarul care pare din ce în ce mai aproape de o revenire în Spania, la Real Madrid, formație care a fost la doar câteva secunde distanță de a-l aduce și în 2015.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Ultima decizie a lui David De Gea vine să confirme parcă și mai mult informațiile apărute în ultima perioadă, cum că internaționalul spaniol e ca și transferat la Real Madrid.
Presa iberică anunță că goalkeeperul și-a scos la vânzare casa din Manchester și cere în schimbul ei peste 4,5 milioane de euro. Proprietatea are 5 dormitoare, e dotată cu un mini cinematograf, sală de forță și bineînțeles piscină.
În urmă cu doi ani, portarul lui Manchester United a fost foarte aproape de a reveni în capitala Spaniei, la Real. În Spania, perioada de mercato s-a închis pe 31 august, la ora 00:00, iar președintele lui Real, Florentino Perez, susține că "diavolii roșii" au trimis contractul jucătorului cu un minut dincolo de miezul nopții la Liga de Fotbal Profesionist (LFP) din Spania, astfel că acesta nu a putut fi înregistrat în timpul regulamentar.
Rămâne de văzut însă la ce înțelegere vor ajunge cele două cluburi. Deși s-a vorbit despre o ofertă de 60 de milioane de lire pentru De Gea, care l-ar tranforma în cel mai scump transfer din istorie al unui portar, Mourinho ar dori în schimbul goalkeeperului iberic doi jucători de la Real Madrid.
Etichete: david de gea , transfer de gea , de gea real
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...