Gary Neville spune că există "cârtițe" în vestiarul lui Manchester United: "E dezgustător"
articol scris de Digi Sport15.02.2022, 07:56
Manchester United nu-și revine nici cu Ralf Rangnick pe bancă, însă Gary Neville știe de unde li se trage problema "diavolilor".
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fost jucător de legendă pe Old Trafford, Neville spune că există "cârtițe" în vestiar, care ar fi autorii unor "scurgeri" de informații. Acestea subminează echipa și au apărut în presă în ultimele săptămâni.
Gary Neville crede că există "cârtițe" în vestiarul lui Manchester United
Neville nu a dat nume, însă a precizat că știe despre cine este vorba. Fostul fundaș dreapta spune că se creează o atmosferă toxică în echipă, după ce unele discuții private tot apar în presă. Neville a dat ca exemplu o situație similară mai veche.
"Îmi aduc aminte, de pe vremea când lucram la Sky și aveam meci în Champions League, la început, când am mers la un meci Napoli - Chelsea. Andre Villas Boas era antrenorul lor și i-a lăsat în afara lotului pe Frank Lampard, Michael Essien, Ashley Cole, patru sau cinci jucători de bază.
Asta tind să facă managerii în ultimele lor zile la echipă, pentru că o văd ca pe o lovitură. Îmi aduc aminte că stăteam acolo, la prânz, cu echipa noastră și se primeau mesaje cu vești din echipă, vești care se scurgeau, iar managerul era crucificat.
Eu stăteam acolo și mă întrebam dacă asta chiar se întâmplă cu adevărat. Agenții jucătorilor, echipele de PR vorbeau cu presa în ziua meciului despre ceea ce se întâmpla în interiorul clubului și era prima dată când eu vedeam asta și eram conștient că se întâmplă.
Și eram foarte supărat. Asta se întâmplă și la Manchester United acum. Cu asta se ocupă ei, echipe de PR, agenți și echpe de marketing, ca metodă de protejare a propriilor jucători", a spus Gary Neville, potrivit The Sun.
Unii jucători de la Manchester United l-au poreclit pe secundul lui Ralf Rangnick
Totul a plecat după ce, în ultima vreme, s-a aflat că există grupuri în echipă, printre jucători și chiar și în staff. Astfel s-a aflat că unii jucători nu agreează metodele de pregătire ale lui Rangnick, pe care le consideră depășite.
Altora nu le place că germanul preferă să organizeze meciuri "11 contra 11" la baza de pregătire, în loc să se bazeze pe scheme menite să îmbunătățească unele calități.
În plus, secundul lui Rangnick, Chris Armas, cel care conduce multe sesiuni de antrenament, este poreclit Ted Lasso, cu referire la un personaj dintr-un film de comedie.
"L-au numit Ted Lasso pe secundul lui Ralf Rangnick, nu e deloc amuzant și nici măcar lipsit de respect, ci mi s-a părut dezgustător", a precizat Neville.
După demiterea lui Ole Gunnar Solskjaer, Ralf Rangnick a fost prezentat oficial la Manchester United pe 3 decembrie 2021, însă el a venit doar ca interimar, până la finalul sezonului.
Etichete: manchester united , ralf rangnick , gary neville
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...