Gardoș, în echipa etapei în Premier League. ”Newcastle n-a avut nicio șansă reală de gol datorită românului”
19.01.2015, 09:37Florin Gardoș continuă să impresioneze în Premier League. După victoria lui Southampton în deplasarea de la Newcastle, cu 2-1, românul și-a făcut intrarea în cel mai bun unsprezece al rundei a 22-a din Anglia, în ciuda faptului că singurul gol al ”coțofenelor” a venit după o greșeală a fostului stelist.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Din nou titular în echipa lui Ronald Koeman, Gardoș a avut un meci perfect, cu o singură sincopă. A greșit la golul gazdelor, când aceștia au egalat la 1. Românul a respins din alunecare o minge în Yoan Gouffran, aceasta ricoșând în poartă, în minutul 29.
După acea gafă, însă, ex-stelistul a jucat impecabil. Cifrele sale o dovedesc. Ca dovadă, a primit cea mai mare notă a partidei, după marcatorul ”dublei” lui Southampton, olandezul Eljero Elia.
Toate aceste argumente au fost suficiente pentru ca Florin Gardoș să fie inclus în cel mai bun XI al etapei realizat de televiziunea ESPN.
Într-o formație 3-5-2 și cu Arsene Wenger pe banca virtuală, după victoria lui Arsenal din deplasarea de pe Etihad Stadium, cu 2-0, Gardoș este al treilea stoper alături de Branislav Ivanovic (Chelsea) și Laurent Koscielny (Arsenal). În poartă se află spaniolul dintre buturile lui Manchester United, David De Gea.
Linia de mijloc este alcătuită din Coquelin (Arsenal), Elia (Southampton), Alex Song (West Ham), Oscar (Chelsea) și Cazorla (Arsenal). În atac, Diego Costa (Chelsea) face cuplu cu Dwight Gayle (Crystal Palace).
Gabriele Marcotti, jurnalistul ESPN, explică astfel alegerea lui Gardoș: ”Îl aleg pe colegul din apărare al lui Fonte, Florin Gardoș. Faptul că Newcastle nu a avut nicio ocazie clară de gol a fost datorită românului. Cineva trebuie să-i spună că e rezervă, pentru că a intrat în primul XI cu determinare și autoritate. Și a arătat-o din nou contra lui Newcastle”.
Etichete: newcastle , premier league , arsene wenger , florin gardos , southampton , echipa ideala , 3-5-2 , echipa etapei , unsprezecele ideal , epl , espn , gabriele marcotti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...