Garay va juca la Manchester United. Al doilea transfer în “era David Moyes“
15.07.2013, 10:44Încet, dar sigur, marile echipe din Europa au început să se ocupe serios de transferuri. Campioana Angliei, Manchester United, care are un nou antrenor la timonă, în persoana lui David Moyes, cel ce l-a succedat pe Sir Alex Ferguson, nu face parte din categoria formațiilor care transferă la număr.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Astfel, oficialii celor de la United au ajuns la un acord cu omologii de la Benfica, în privința trecerii lui Ezequiel Garay pe “Old Trafford“. În schimbul fundașului argentinian, cei de la Manchester vor plăti 20 de milioane de euro. Jumătate din această sumă va intra, însă, în contul celor de la Real Madrid, care a deținut 50% din drepturile federative ale jucătorului.
Venirea lui Garay la Manchester este al doilea transfer din “era Moyes“, după aducerea uruguayanului Guillermo Varela.
Managerul “diavolilor“ nu se oprește aici cu achizițiile. Următoarea țintă este un mijlocaș, iar cele mai mari șanse a de fi tranzacționat este Kevin Strootman (23 de ani), de la PSV, după ce pista Thiago Alcantara a căzut, spaniolul fiind cumpărat de Bayern.
Etichete: david moyes , transfer garay , garay manchester united , garay , ezequiel garay , garay la manchester united , achizitii manchester united
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...