FOTO Din altă lume. Benteke și-a înnebunit fanii
04.03.2013, 23:57Cosmonauții au coborât pe Villa Park, pentru a-l omagia pe Christian Benteke. Deși Aston Villa a pierdut meciul cu Manchester City, scor 0-1, suporterii gazdelor încă mai cred în salvarea de la retrogradare, iar speranțele lor se leagă de atacantul belgian.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Benteke (22 de ani) a venit în vara lui 2012 la Aston Villa și a devenit imediat un om de bază, în acest sezon fiind cel mai bun marcator al grupării de pe Villa Park, care își pune în el toate speranțele pentru salvarea de la retrogradare.
Are 11 goluri în 28 de etape în Premier League și patru în Cupa Ligii Angliei și i-a cucerit rapid pe fanii "leilor". Luni, doi dintre ei au intrat pe stadion purtând costume de cosmonauți. S-au postat în primul rând și au afișat un mesaj dedicat belgianului devenit golgheter: "Benteke is out of this world" - Benteke nu este de pe lumea asta.
A costat doar 9 milioane de euro, dar aproape și-a dublat cota, de la venirea în Premier League. A intrat în vizorul unor cluburi precum Arsenal, Manchester City, Borussia Dortmund și Atletico Madrid, dar impresarul său susține că nu îl interesează echipele la care ar putea ajunge, ci doar să participe la salvarea lui Aston Villa de la retrogradare.
În acest moment, gruparea de pe Villa Park este pe locul al 18-lea în Premier League, cu 24 de puncte (golaveraj 26-53), la egalitate cu Wigan Athletic, care are un golaveraj superior (33-55) și e clasată deasupra locurilor retrogradabile.
Etichete: villa park , benteke , christian benteke , aston villa - manchester city 0-0 , video aston villa - manchester city 0-0 , cosmonauti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...