Florin Gardoș mai așteaptă până când va juca: “Are nevoie de mai multe antrenamente”
04.03.2016, 20:21Florin Gardoș visează încă să prindă lotul pentru Euro, chiar dacă n-a jucat niciun meci oficial în acest sezon. S-a accidentat în vara lui 2015 și încă n-a revenit pe teren nici măcar întro partidă amicală. Va mai avea de așteptat, conform declarației lui Ronald Koeman, antrenorul său de la Southampton.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
În urmă cu două săptămâni, Gardoș a revenit la antrenamentele echipei engleze, dar nu știe încă data la care va și juca. Chiar dacă unul dintre fundașii centrali, Yoshida, s-a accidentat, Gardoș nu e încă la nivelul optim pentru a evolua, nici măcar în partide ale echipei de 21 de ani.
Ronald Koeman a vorbit vineri despre accidentarea lui Gardoș, în contextul în care un alt fotbalist al lui Southampton, Jay Rodriguez, se pregătește să revină și el după o pauză îndelungată. Atacantul englez e foarte posibil să joace luni în partida echipelor sub 21 de ani contra lui Arsenal.
“La Florin e ceva diferit. O accidentare diferită. Are nevoie de o pauză mai mare și de asemenea de mai mult timp pentru antrenamente.”, a spus tehnicianul olandez. Cu cât întârzie mai mult revenirea pe teren într-un meci oficial, cu atât Gradoș își micșorează șansele de a intra în vederile lui Anghel Iordănescu pentru o convocare la Euro.
Etichete: florin gardos , gardos accidentare , florin gardos southampton , gardos revenire
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Zeci de copii şi adulţi din România au fost transformați în sclavi și exploataţi mai bine de zece...