Firmino, jefuit înainte de Crăciun. Pagube mari pentru brazilian
09.01.2017, 18:48Roberto Firmino a fost jefuit în preajma Crăciunului, a anunţat presa britanică.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Hoţii au pătruns în locuinţa atacantului lui Liverpool la sfârşitul zilei de 22 de decembrie şi au sustras bijuterii, ceasuri şi haine în valoare de aproximativ 70 000 de lire sterline (80 000 de euro).
Jucătorul şi familia sa nu erau acasă în momentul jafului.
Brazilianul este ultimul dintr-o serie lungă de fotbalişti ale căror locuinţe au fost ţinta hoţilor, în nord-estul Angliei, în ultimii doi ani.
Pe listă se află fotbalişti precum Wayne Rooney, Romelu Lukaku, Phil Jagielka, Tom Cleverley, Angel Di Maria, Peter Crouch, Darren Fletcher şi Emile Heskey.
La două zile după spargere, la 24 decembrie, Firmino a fost arestat pentru că a condus în stare de ebrietate. El a fost oprit de poliţie în centrul oraşului Liverpool.
Roberto Firmino va apărea în faţa unui tribunal la 31 ianuarie 2017, zi în care Liverpool va întâlni Chelsea, în Premier League.
Liverpool joacă pentru calificarea în finala Cupei Ligii Angliei la Southampton miercuri, de la ora 21.45, în direct la Digi Sport 2. Pentru "cormorani" ar putea evolua din nou Philippe Coutinho, indisponibil de la sfârşitul lunii noiembrie, din cauza unei accidentări.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: liverpool , coutinho , firmino , firmino jefuit
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...