Filosofia lui Scholes: "Nu m-a interesat să fiu vedetă. Mi-a plăcut doar fotbalul!"
22.05.2013, 18:24Paul Scholes este unul dintre cei mai reprezentativi jucători ai lui Manchester United din toate timpurile, iar retragerea sa din activitatea competițională s-a consumat la finalul săptămânii trecute, odată cu meciul de poveste susținut de "diavoli" pe terenul lui West Bromwich, scor 5-5.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Aceasta a fost și ultima partidă în care pe banca lui United s-a aflat Sir Alex Ferguson, managerul urmând să-i lase loc din această vară lui David Moyes, de la Everton.
VEZI AICI REZUMATUL MECIULUI WBA - UNITED 5-5
Totuși, n-a fost pentru prima dată când Scholes a trecut prin emoțiile retragerii. Fostul mare internațional englez a avut parte de momente similare în urmă cu doi ani, când și-a anunțat pentru prima dată abandonarea carierei de jucător.
A revenit după șase luni, la insistențele lui Ferguson, pentru a mai juca încă un sezon și jumătate și a-și trece un nou titlu în palmares în acest an. Acum, însă, Paul Scholes, ajuns la 38 de ani, spune că nimic nu-l mai poate readuce pe gazon.
"M-am bucurat enorm să mă pot retrage în acest moment, cu un nou titlu de campion. Cel mai important, m-am bucurat și pentru faptul că retragerea mea a coincis cu alt eveniment, cel al plecării lui Sir Alex, așa că luminile n-au mai fost ațintite asupra mea. Mi-a plăcut fotbalul de când, copil fiind, am dat prima oară cu piciorul în minge. Pentru mine fotbalul asta a însemnat, jocul în sine, și nu lucrurile care veneau pe lângă el, gen celebritate, notorietate. Fotbalul a a fost plăcerea de a juca și de a lovi o minge, nicidecum să am numele în prim-plan", a spus Scholes.
"Mi-am dat seama că nu mai pot ține ritmul. Și Sir Alex a simțit"
Scholes a explicat simplu motivul pentru care a decis să se retragă la 38 de ani, în condițiile în care Ryan Giggs are acum aproape 40 de ani și tocmai a semnat prelungirea înțelegerii sale cu încă un an.
"În ultimele luni, a fost evident atât pentru mine, cât și pentru Sir Alex, că nu mai puteam ține ritmul. În adâncul meu, mi-am dat seama de acest lucru, iar managerul a simțit. N-am avut nevoie de o discuție lungă, ne-am lămurit repede că e momentul să mă retrag. Nu va mai exista nicio revenire de această dată", a spus fotbalistul.
Scholes i-a făcut totodată un elogiu colegului său Ryan Giggs, care va continua să joace cel puțin un an:
"Este ireal ce poate face la această vârstă! Este în continuare unul dintre cei mai rapizi jucători de la United și din lume, asta la aproape 40 de ani! A jucat toată viața la United, iar când Gary Neville, Nicky Butt, eu și David Beckham am ajuns la prima echipă, era idolul nostru. În anumite privințe, pentru mine încă este așa. Cred că va putea continua cât de mult va dori, are o competiție cu el însuși".
PAUL SCHOLES
38 de ani
Debut: 21 septembrie 1994
Ultimul meci: 19 mai 2013
19 ani petrecuți la United: 1994-2011, 2012-2013
13 campionate câștigate
4 Cupe ale Angliei
2 Ligi ale Campionilor, plus alte două finale
1 Cupă Intercontinentală
66 de selecții la naționala Angliei, cu 14 goluri
718 meciuri pentru United
155 de goluri pentru United
Etichete: paul scholes , united campioana , scholes united , scholes ferguson , retragere scholes , filosofia lui scholes niciodata n-am vrut sa fiu in prim-plan , paul scholes ryan giggs
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...