Fanii lui Man. United au cedat: i-au vandalizat casa lui Ed Woodward! "Vei muri, vei muri!"
29.01.2020, 11:01Un grup de suporteri nemulţumiţi ai lui Manchester United a mers, marţi seara, în faţa casei vicepreşedintelui Ed Woodward, pe care îl consideră vinovat pentru rezultatele echipei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cei aproximativ 20 de fani au lansat şi petarde fumigene în direcţia casei oficialului englez și au făcut graffiti-uri pe locuința acestuia.
"Vei muri, vei muri!", i-au strigat fanii lui Woodward, conform BBC.
Comunicatul lui Manchester United, după atacul asupra casei lui Ed Woodward
Manchester United a transmis, prin intermediul unui comunicat, că poliţia din Manchester încearcă să identifice autorii acestor acte.
"Noi ştim că lumea fotbalului va fi alături de noi, în timp ce poliţia a deschis o anchetă după aceste acte injuste", se arată în mesajul "Diavolilor Roşii".
"Orice persoană care se va face vinovată de acte criminale sau că a încălcat proprietatea va fi interzisă pe viaţă pe stadion de către clubul nostru şi va fi acţionată în judecată. Una este ca suporterii să-şi exprime opinia, iar alta este să cauzeze pagube şi să pună în pericol viaţa altuia. Este de neiertat", a avertizat clubul.
Manchester United este pe locul 5 în clasamentul Premier League cu 34 puncte, cu 33 mai puţine decât liderul Liverpool.
Suporterii care l-au insultat constant pe Woodward în timpul meciurilor de acasă, le reproşează conducătorilor că privilegiază rezultatele financiare şi sacrifică rezultatele sportive, renunţând să achiziţioneze jucători de valoare.
Etichete: manchester united , ed woodward
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...