Erik ten Hag are zilele numărate: Manchester United i-a găsit înlocuitor
articol scris de Digi Sport25.02.2024, 21:50
Erik ten Hag (54 de ani) este din ce în ce mai aproape să o părăsească pe Manchester United.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Diavolii” au pierdut în ultima etapă, scor 1-2, contra celor de la Fulham, iar viitorul lui tehnicianului olandez este incert.
Erik ten Hag are zilele numărate. Manchester United i-a găsit înlocuitor: Julian Nagelsmann
Conform celor de la Fichajes, cei de la Manchester United sunt gata să îl demită pe Erik ten Hag la finalul acestei stagiuni și să aducă un nou tehnician.
Conform sursei citate, șefii ”Diavolilor” au găsit principalul candidat: Julian Nagelsmann (36 de ani).
Actualul selecționer al Germaniei este văzut ca cea mai bună variantă pentru a îl face uitat pe Erik ten Hag, care a ajuns pe ”Old Trafford” în luna iulie a anului 2022.
Julian Nagelsmann mai are contract cu reprezentativa țării sale până la finalul Campionatului European din vară, iar varianta de a ajunge la Manchester United nu este exclusă.
Interviul care face înconjurul lumii: Nagelsmann a dezvăluit că tatăl său a fost un spion care s-a sinucis! "Nu pot să spun mai multe!"
Julian Nagelsmann a acordat recent un interviu amplu în presa germană, la câteva luni după ce a fost demis de Bayern și a devenit selecționerul Germaniei.
Tema principală a discuției a fost fotbalul, însă tânărul antrenor a vorbit și despre viața personală. O temă extrem de sensibilă a făcut ca interviul să devină viral în presa din străinătate, după ce Nagelsmann a dezvăluit că tatăl său a fost un spion pentru statul german.
Tehnicianul a oferit detalii cu un puternic impact emoțional despre viața și moartea tatălui său, cel care a ales să se sinucidă într-un punct în care copilul său nici măcar nu devenise major.
"Nu pot să spun mai multe, pentru că nu știu exact ce a făcut. Aveam 15-16 ani când mi-a zis (n.r. că e spion). Spunea foarte puține despre munca sa, nu avea voie.
E unul dintre motivele pentru care totul a fost prea mult pentru el. Nu își putea împărtăși grijile cu nimeni și asta l-a sufocat.
A fost greu. N-a lăsat un bilet de adio, a plecat dintre noi fără vreo explicație. Felul în care a făcut-o a arătat că a fost ceva intenționat, ceva ce voia clar să facă.
A fost groaznic pentru familie, dar m-a ajutat să înțeleg că chiar a vrut să moară și că n-a fost vorba de un strigăt de ajutor sau un semnal. Cred că trebuie să respect această decizie.
Tatăl meu a fost un tip foarte amuzant care mereu făcea glume și râdea, căruia îi plăcea să stea cu prietenii și să cânte.
Cred că a fost o combinație între volumul de muncă și starea sa în general. Pe la finalul vieții deja era schimbat, presiunea carierei era observabilă", a spus Nagelsmann, citat de The Guardian.
Etichete: premier league , manchester united , julian nagelsmann , erik ten hag
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...