Erik ten Hag a răbufnit la adresa jucătorilor după Tottenham - Manchester United 2-2
articol scris de Digi Sport28.04.2023, 09:21
Manchester United nu a reușit să câștige meciul cu Tottenham, deși a condus cu 2-0 la pauză, în etapa cu numărul 33 din Premier League, în direct pe Digi Sport.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Erik ten Hag: "Am pierdut controlul"
Tottenham – Manchester United s-a încheiat 2-2. Jadon Sancho (7’) și Marcus Rashford (44’) au înscris pentru oaspeți, în timp ce Pedro Porro (56’) și Heung-Min Son (79’) au semnat reușitele gazdelor.
Manchester United ocupă locul patru în clasament, în timp ce Tottenham se află pe poziția a cincea.
Erik ten Hag (53 de ani), antrenorul "Diavolilor Roșii", a criticat dur atitudinea unor jucători și a recunoscut că echipa sa a pierdut controlul asupra jocului în repriza secundă.
"Din păcate, am pierdut controlul în repriza a doua. Am pregătit anumite schimbări, dar a venit golul și a fost prea târziu. Trebuie să învățăm să gestionăm mai bine jocul, să ținem de minge. Am făcut multe cadouri, nu am avut o organizare defensivă bună.
Spre finalul partidei, nu am reușit să blocăm centrările și șuturile, le-a fost destul de ușor să marcheze. Astăzi n-am fost pregătiți. Unii jucători au crezut că dacă dau 90% este suficient, și-au pierdut concentrarea.
Oboseala nu poate fi o scuză, am avut timp suficient de refacere. Știu că jucătorii nu sunt roboți, dar când ești la Manchester United trebuie să dai totul în fiecare meci", a spus Ten Hag.
VIDEO Rezumatul meciului Tottenham - Manchester United 2-2
Clasamentul din Premier League
Etichete: premier league , tottenham , manchester united , tottenham manchester united , erik ten hag , ten hag
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...