Englezii au impus un cod de reguli de igienă: ce nu mai au voie să facă starurile de la Liverpool, United sau City
05.03.2020, 17:18Italia este ţara cea mai afectată de epidemia cu coronavirus care a bulversat complet programul competiţiilor sportive. Pentru a preveni escaladarea cazurilor de îmbolnăvire, oficialităţile au pornit campanii de informare şi au făcut recomandări.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Aşa au procedat şi şefii Ligii profesioniste engleze care au impus un set de reguli pentru a împiedica răspândirea coronavirusului. Aceştia s-au consultat cu specialişti în epidemiologie şi au impus un cod de conduită pentru ca măsurile de igienă să fie eficiente la toate cluburile, de la Liverpool şi Manchester City până la Bournemouth şi Norwich.
Clubul Brighton, unde este legitimat Florin Andone, a fost printre primele care au pus în practică aceste indicaţii pentru jucători şi stafful tehnic.
- Este indicat să se anuleze orice eveniment la care participă jucătorii echipei.
- Se impun restricţii pentru fotbalişti să facă selfie-uri şi să dea autografe atât înaintea cât şi la finalul meciului.
- De asemenea, nu se recomandă niciun contact direct, ca de exemplu strângerea mâinilor, îmbrăţişări sau gestul de a bate cuba.
- Este de evitat vizita unor persoane din afara clubului la antrenamente sau alte acţiuni ale echipei.
Ce măsură a luat antrenorul lui Newcastle împotriva coronavirusului. Ce le-a interzis jucătorilor săi
Îmbolnăvirile cu coronavirus din Marea Britanie, ţară în care s-au înregistrat deocamdată 85 cazuri, l-a determinat pe antrenorul echipei de fotbal Newcastle United, Steve Bruce, să interzică strângerile de mână între jucători, ca o măsură de a preveni răspândirea virusului Covid-19, relatează Reuters.
'Exista un ritual în care fiecare strângea mâna cu fiecare când se vedeau unul pe altul în fiecare dimineaţă. Am oprit acest lucru la sfatul unui medic, care ne va ţine la curent cu ceea ce avem de făcut.
Suntem lipiţi de televizor pentru a vedea ce se întâmplă în continuare şi sperăm că situaţia nu se va înrăutăţi în ţară'', a declarat Steve Bruce.
Etichete: coronavirus anglia , masuri coronavirus premier league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...