E gata! Transfer înainte de FCSB - Manchester United
articol scris de Digi Sport28.01.2025, 23:24
Partida FCSB - Manchester United, din ultima rundă a fazei principale din Europa League, va putea fi urmărită joi, de la ora 22:00, în direct la Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații Digi România.

La Liga: Real Madrid - Mallorca, miercuri, 22:00, DGS 2
Cupa României: CFR Cluj - Hermannstadt, miercuri, 20:30, DGS 1
Cu o victorie, gruparea roș-albastră și-ar asigura prezența direct în optimile de finală ale UEL. În cazul unei remize, însă, șansele FCSB-ului de a prinde Top 8 sunt mici. În ultimele zile, Gigi Becali a anunțat că vrea să transfere un atacant, însă cei care vor realiza o mutare înaintea duelului de pe Arena Națională sunt ”Diavolii”.
Manchester United îl transferă pe Patrick Dorgu de la Lecce înaintea meciului cu FCSB
Potrivit jurnalistului italian Gianluca Di Marzio, Manchester United și Lecce mai trebuie să pună la punct doar ultimele detalii ale transferului lui Patrick Dorgu (20 de ani). Cele două cluburi au ajuns la un acord asupra sumei: 30 de milioane de euro, plus 7,5 milioane sub formă de bonusuri.
Anunțul oficial e așteptat în cursul zilei de miercuri, 29 ianuarie. Internațional danez, atacantul lateral cu origini nigeriene a fost luat de Lecce în vara anului 2023 de la Nordsjaelland, pentru doar 200 de mii de euro.
- 3 goluri și un assist în 21 de meciuri a reușit Dorgu în acest sezon de Serie A.
- 20 de milioane de euro este cota de piață a lui Patrick Dorgu, conform Transfermarkt.

Citește și: FCSB a luat o decizie radicală înaintea "finalei" cu Manchester United! Anunțul lui Gigi Becali
Etichete: lecce , transfer manchester united , fcsb manchester united , patrick dorgu , dorgu united
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Deputatul AUR Cosmin Corendea lansează un atac la adresa femeilor care lucrează în aparatul de...