David Moyes a dat primul interviu după demiterea de la Manchester United: "I-am vrut pe Bale și Ronaldo!"
17.08.2014, 13:41Real Madrid, FC Barcelona, Bayern Munchen și celalalte cluburi mari ale Europei se pregătesc de grupele UEFA Champions League, în timp ce Manchester United, cel mai galonat club din Anglia, nu a prins nici măcar a doua competiție europeană, la capătul unui sezon extrem de modest.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
David Moyes, omul care l-a înlocuit pe Alex Ferguson la United, a compromis în mare parte șansele la un loc de Europa, iar inevitabilul s-a produs pe 22 aprilie, când scoțianul care a impresionat la Everton a fost demis.
Tehnicianul a acordat celor de la Daily Mail primul interviu după despărțirea de Manchester United. Moyes recunoaște că și-a dorit nume mari la echipă, precum Bale și Ronaldo.
"I-am vrut pe Fabregas, Bale și Ronaldo. Chiar s-a vorbit de Ronaldo și am fost aproape să luăm doi jucători mari, însă nu eu sunt de vină că nu s-a materializat nimic. Am făcut un pas spre necunoscut, dar United a fost alegerea corectă pentru mine, după mai bine de 11 ani la Everton, în care am calificat echipa în Champions League, am jucat o finală de FA Cup și am fost votat de trei ori cel mai bun manager", a spus Moyes.
"Am fost devastat când m-au demis!"
David Moyes recunoaște că a trecut prin clipe grele atunci când s-a decis schimbarea sa din funcție.
"Am fost devastat când m-au demis, deoarece știam că pot să am succes la United. Eu aveam nevoie de timp pentru a face schimbările necesare, unele chiar extrem de importante. În cele din urmă, nu mi s-a dat timp pentru a se vedea dacă vorbim de performanță sau de un eșec", a mai afirmat Moyes.
Scoțianul în vârstă de 51 de ani are acum în plan să urmărească antrenamentele lui Carlo Ancelotti de la Real Madrid. Italianul a fost demis de la Chelsea chiar după o înfrângere cu Everton, echipa lui Moyes, scor 0-1.
"Înainte să plec de Preston (n.r. 2002), am fost să văd ședințele de pregătire ale lui Carlo de la Milan. Și-a adus apoi aminte de mine când a venit în Premier League, la Chelsea. De fapt, în noaptea în care a fost dat afară de acolo (n.r. 2011), într-o încăpere a stadionului lui Everton, mi-a spus că poate îmi va urmări antrenamentele. Carlo este un om extraordinar", a povestit Moyes.
Etichete: moyes united , moyes interviu , moyes bale ronaldo , moyes ancelotti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...