Galerie Foto David Beckham, la 45 de ani! Adevărul despre gheata primită în cap și ce avere uriașă are englezul
02.05.2020, 09:17David Beckham, unul dintre cei mai valoroși mijlocași englezi din ultimii 30 de ani, împlinește azi 45 de ani.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Stabilit în Statele Unite, unde a devenit proprietarul echipei de fotbal Inter Miami, fostul fotbalist de la United, Real Madrid, Milan și PSG duce în continuare o viață în lumina reflectoarelor și a rămas endorser pentru câteva companii gigant ale lumii.
David Beckham, avere de 1 miliard de dolari
Cu un capital imens de popularitate, David și soția sa, Victoria, fostă componentă a grupului britanic Spice Girls, stau pe un munte de bani. Mirror scria anul trecut că averea familiei a ajuns la un 1 miliard de dolari! Cei doi și-au unit forțele pentru a crea și consolida un brand care produce zeci de milioane de lire sterline anual.
Galerie Foto
Conform publicației britanice Mirror, compania care gestionează toate contractele publicitare și imaginea lui David Bechkham - Footwork Production – are o cifră de afaceri anuală de 208,3 milioane de lire sterline.
David Beckham: "Am avut un schimb mai dur de replici"
Beckham rămâne interesant, în continuare, pentru toți fanii fotbalului nu doar prin cariera sa și calitățile sale, ci și prin câteva povești unice croșetate pe gazon și în afara lui.
Una dintre ele s-a scris în vestiarul lui United, când Beckam a fost lovit în cap cu o gheată de mentorul său, Sir Alex Ferguson. Recent, omul cu centrări teleghidate rememora cu umor episodul.
"Îl cunoașteți pe Sir Alex! Înaintea meciurilor pe care le jucam în Europa intra mereu pe teren și bătea lovituri libere sau penalty-uri și ne explica cât de bun a fost el ca jucător, ce goluri marca și ce precizie avea.
Însă momentul în care am aflat cât de bun era cu adevărat a fost după un meci cu Arsenal, în care am făcut câteva greșeli. A venit la vestiar, am avut un schimb mai dur de replici și el s-a îndreptat spre mine.
Dintr-o dată a lovit niște haine care se aflau pe jos și dintre ele a ieșit o gheată care m-a lovit direct în cap. Abia atunci am realizat câtă precizie avea cu adevărat", a istorisit fostul număr 7.
David Beckham a câștigat șase titluri cu United
Beckham a câștigat la Manchester United: 6 titluri în Premier League (1996, 1997, 1999, 2000, 2001, 2003), două Cupe ale Angliei (1996, 1999), două Supercupe ale Angliei (1996, 1997), o Ligă a Campionilor (1999) și o Cupă Intercontinentală (1999).
- 10 sezoane a jucat la Manchester United, unde a marcat de 62 de goluri în 265 de meciuri
- 4 ani a evoluat pentru Real Madrid, având 116 partide şi 13 goluri
- 115 partide a jucat la naţionala Angliei, în 58 a fost căpitan şi a marcat de 17 ori
Etichete: manchester united , sir alex ferguson , beckham , david beckham 45
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...