Cum a fost convins Ronaldo, în 20 de secunde, să semneze cu United, deși era aproape de City
articol scris de Digi Sport06.11.2021, 08:53
Cristiano Ronaldo (36 de ani) se simte foarte bine la Manchester United, motiv pentru care are de gând să activeze clauza din contract potrivit căreia va mai putea evolua pe Olf Trafford încă un sezon după cele două scadente.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Și, totuși, starul portughez a fost la un pas de Manchester City după ce a decis să plece de la Juventus. Mai mult, Cristiano era la un pas de a semna cu ”cetățenii”. Jurnaliștii din Anglia susțin însă că ”CR7” a fost convins în 20 de secunde să schimbe macazul și să revină la United.
Sir Alex Ferguson aflase de toate discuțiile, așa că a decis să preia frâiele și să rezolve problema. L-a sunat imediat pe Ronaldo iar discuția, după cum a spus însuși Ferguson, nu a durat mai mult de 20 de secunde.
”Nu te duce la Cit!”, i-a transmis Sir Alex lui Ronaldo, după care a închis telefonul, susține The Sun. Câteva zile mai târziu, Cristiano era prezentat oficial la Manchester United.
Cristiano Ronaldo, zeu la Manchester United. Solskjaer: “Este incredibil. E precum Michael Jordan”
Cristiano Ronaldo a fost lăudat de către antrenorul Ole Gunnar Solskjaer după cele două goluri înscrise pentru Manchester United în partida cu Atalanta Bergamo, scor 2-2, în runda a patra din Grupa F a Ligii Campionilor.
Cristiano Ronaldo a ajuns la 139 de goluri marcate în Liga Campionilor, consolidându-şi poziţia de lider în clasamentul all-time al golgheterilor competiției.
După revenirea la Manchester United, Cristiano Ronaldo (36 de ani) a înscris 9 goluri în 11 meciuri, în Premier League și Liga Campionilor.
“Cristiano Ronaldo este incredibil. Asta ne-a obișnuit să facă. Dacă vrei să ai o șansă pe final de meci, el este omul potrivit. Și a fost o fază grea, în ultimul minut. Tehnica lui la acel voleu a fost incredibilă. Aveam nevoie de acel gol. E un jucător incredibil, un profesionist, ce gol a înscris.
Cristiano este pentru noi precum a fost Michael Jordan pentru Chicago Bulls. Nimeni nu poate pune la îndoială caracterul acestor jucători. Pur și simplu nu renunță. Cristiano Ronaldo este un lider şi rolul său este să marcheze. Astfel de campioni fac mari echipele. El devine din ce în ce mai bun alături de noi”, a spus Ole Gunnar Solskjaer.
Etichete: manchester city , cristiano ronaldo , manchester united , sir alex ferguson , ronaldo manchester united , ronaldo manchester city
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...