Cristiano Ronaldo, sub presiune la Manchester United. “Ar fi o mare greșeală să nu-l vândă în vară”
articol scris de Digi Sport18.02.2022, 13:04
Cristiano Ronaldo (37 de ani) a reușit să înscrie pentru Manchester United în meciul cu Brighton, din Premier League, dar nu scapă de critici. Fostul internațional englez Jamie Carragher crede că revenirea starului portughez la Manchester a fost o greșeală mare.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Jamie Carragher: "Cristiano Ronaldo a creat numai probleme și zgomot"
Jamie Carragher (44 de ani), fost fundaș, a jucat numai la Liverpool, a câștigat Liga Campionilor (2005) și a strâns 38 de selecții pentru echipa națională a Angliei.
Carragher l-a criticat pe Cristiano Ronaldo, despre care spune că a creat numai probleme după revenirea la Manchester United.
Până la meciul cu Brighton, Cristiano Ronaldo nu reușise niciun gol și nicio pasă decisivă în 2022, în șapte meciuri.
"United a făcut o greșeală când l-a adus înapoi pe Cristiano Ronaldo, vara trecută. Dar ar fi o greșeală mai mare să-l păstreze în sezonul următor. Ronaldo este unul dintre golgheterii supremi, dar s-a dovedit că United a înscris mai multe goluri fără el. În sezonul 2020-2021, United a înscris 121 de goluri în toate competițiile, un record în ultimii 14 ani. Asta s-a întâmplat pentru că aveau o echipă mai echilibrată, mai unită decât în prezent.
Ronaldo generează zgomot de fiecare dată după un rezultat dezamăgitor. Apar informații despre faptul că el își analizează opțiunile pentru viitor, la finalul sezonului. Apoi este zgomot când United înscrie, dar nu prin Cristiano Ronaldo. Când un antrenor lasă pe banca de rezerve un jucător de 37 de ani, n-ar trebui să existe niciun zgomot.
Niciun jucător nu poate fi mai important decât clubul. Dacă revenirea sa la Manchester United va fi limitată la un sezon, plecarea lui Cristiano Ronaldo va rezolva mai multe probleme decât va crea", a spus Jamie Carragher, citat de Daily Mail.
Cristiano Ronaldo rămâne golgheterul lui Manchester United în acest sezon, cu 15 goluri în 26 de meciuri, în Premier League și Liga Campionilor.
Manchester United ocupă locul patru în Premier League, după 25 de meciuri.
Etichete: premier league , cristiano ronaldo , manchester united , jamie carragher
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...