Cristiano Ronaldo a izbucnit: ”Fă-ți treaba, uită-te la tine!”. Mesaj pentru fotbaliștii din noua generație
articol scris de Digi Sport14.01.2022, 10:53
Cristiano Ronaldo (36 de ani) este un campion iar cifrele și trofeele ”vorbesc” pentru el.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Starul lui Manchester United nu s-a sfiit să le dea peste nas colegilor săi din generația nouă de fotbaliști, pe care-i acuză că nu acceptă niciun sfat din partea lui sau a altor jucători experimentați. Mai mult, Ronaldo spune că el a ajuns cine este astăzi și pentru că a știut să asculte pe când avea 18 ani.
De-a lungul carierei sale, starul portughez a marcat 450 de goluri pentru Real Madrid, 132 pentru Manchester United, 101 pentru Juventus și cinci pentru Sporting Lisabona.
Cristiano Ronaldo a izbucnit: ”Fă-ți treaba, uită-te la tine!”.
”CR7” a câștigat titlul în Premier League de trei ori, iar în La Liga și Serie A de două câte două ori. Dar, cea mai de preț performanță a sa rămâne, desigur, faptul că a câștigat de 5 ori UEFA Champions League. În plus, mai are în palmares două mari performanțe cu naționala Portugaliei: titlul Euro 2016 și titlul UEFA Nations League 2019.
Cristiano a plecat de la Juventus, după trei ani petrecuți la Torino, pentru a reveni la United, clubul pe care l-a părăsit pentru Real Madrid în 2009. Lucrurile nu au decurs însă așa cum și-a planificat. Portughezul a contribuit direct la 17 goluri marcate de ”diavoli” în toate competițiile, dar United nu a impresionat ca echipă.
În prezent, United se afkă pe locul 7 în Premier League, la 22 de puncte în spatele liderului, Manchester City, antrenată de Pep Guardiola, și la șase puncte în spatele locului patru, West Ham United.
Într-un interviu pentru UtdFaithfuls, Ronaldo nu s-a sfiit să-i atace pe jucătorii mai tineri. El a povestit cum, în perioada în care era tânăr, a dat dovadă de umilință, a ascultat de profesioniștii mai în vârstă, în loc să creadă că știe el totul.
”Pe când aveam 18 ani, câțiva jucători mai în vârstă au vorbit cu mine și de atunci am considerat că trebuie să mă perfecționez, pentru că ei știau mai multe decât mine”, a spus portughezul.
”Această nouă generație nu acceptă criticile. Dacă nu vrei ajutorul meu și sfaturile mele, fă-ți treaba, uită-te la tine. Fă tot posibilul pentru a ajuta echipa”, a mai spus Ronaldo.
https://twitter.com/UtdFaithfuls/status/1481524686760599552?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1481524686760599552%7Ctwgr%5E%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Fwww.football-espana.net%2F2022%2F01%2F13%2Fcristiano-ronaldo-critical-of-the-attitude-shown-by-footballs-new-generation
Etichete: cristiano ronaldo , manchester united , ronaldo manchester united
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...