CR7 este fericit că Di Maria a ajuns la fostul său club: "Angel va străluci la United"
29.08.2014, 13:27După realizarea transferului de la Real Madrid, Angel di Maria a fost prezentat oficial joi, la Manchester United, unde va purta numărul 7, unul de legendă pe Old Trafford. (DETALII AICI)
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Eric Cantona, David Beckham și Cristiano Ronaldo sunt cele mai sonore nume care au purtat acest tricou în ultimele două decenii la United. În afara lor, Michael Owen și Luis Antonio Valencia au fost "șeptarii" lui Manchester, iar anul trecut nimeni nu a purtat acest tricou.
Aflat la Monte Carlo pentru decernarea trofeului pentru cel mai bun jucător european al sezonului trecut (DETALII AICI), Cristiano Ronaldo a fost întrebat și de transferul lui Di Maria la fostul său club.
"Este o alegere bună pentru toată lumea. Manchester United este unul dintre cele mai bune cluburi din lume", a spus deținătorul Balonului de Aur.
Lusitanul a jucat și el pe Old Trafford în perioada 2003–2009 și consideră că Angel Di Maria va avea parte de toate condițiile pentru a realiza lucruri mărețe.
"Merită acest transfer, este un jucător extraordinar şi se va descurca de minune la Manchester United. I-am spus că numărul 7 reprezintă o mare responsabilitate. Sunt convins că va străluci pentru club, are toate calităţile necesare", a declarat Cristiano Ronaldo.
Etichete: cristiano ronaldo , angel di maria , di maria manchester united , ronaldo di maria
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...