Coșmarul lui Marcus Rashford a luat sfârșit. Anunțul făcut de Ole Gunnar Solskjaer
articol scris de Digi Sport02.10.2021, 12:54
Atacantul lui Manchester United, Marcus Rashford, a reluat antrenamentele normale cu restul lotului, după ce s-a refăcut în urma operaţiei suferită la umăr în luna august, a anunţat antrenorul Ole Gunnar Solskjaer.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Marcus Rashford se antrenează din nou cu Manchester United
''Vineri, Marcus a efectuat primul antrenament complet cu restul echipei. A avut şi câteva intervenţii aeriene la minge, am văzut că se simte bine, este un lucru care ne bucură. Deocamdată nu a intrat în contacte aeriene, dar dacă totul va fi în regulă, el va fi din nou pe teren după pauza internaţională'', a arătat Solskjaer.
În august, Marcus Rashford anunţa că a fost operat cu succes la umăr. Fotbalistul, care a fost afectat de o accidentare în a doua parte a sezonului trecut, a confirmat atunci că intervenţia chirugicală a decurs bine.
"Vă mulţumesc pentru toate urările. M-am operat şi totul a mers foarte bine. O mică inflamaţie, însă în rest mă simt bine", scria în august Rashford pe Twitter.
Atacantul anunţa că va fi indisponibil până la 12 săptămâni, iar clubul menţiona că rămâne de văzut când va reveni pe gazon.
Rashford şi-a amânat operaţia ca să poată juca la EURO 2020, unde a avut cinci apariţii, toate din postura de rezervă. Naţionala sa a fost învinsă de Italia în finala competiţiei.
Manchester United, vicecampioană în sezonul trecut, este în prezent pe locul 4 în Premier League după şase etape, cu 13 puncte, şi va juca sâmbătă, în etapa a 7-a, acasă, cu Everton (locul 5).
Etichete: manchester united , marcus rashford
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...