Concurenţă pentru Real Madrid. Christian Eriksen, dorit de un alt club important al Europei
19.03.2019, 14:33Christian Eriksen mai are o opţiune importantă de transfer, în afara lui Real Madrid, care s-a arătat interesată de serviciile sale în ultimele luni.
Europa League: FCSB - Midtjylland, joi, 19:45, DGS 1
Europa League: Manchester United - PAOK, joi, 22:00, DGS 2
Juventus e decisă să concureze cu Real Madrid pentru semnătura mijlocaşului lui Tottenham, potrivit presei engleze.
Campioana Italiei vrea să facă o ofertă în vară pentru Eriksen. E decisă să profite de faptul că scandinavul intră la finalul actualului sezon în ultimul an de contract cu Tottenham.
Spurs continuă să spere că Eriksen va semna un nou contract cu londonezii. În caz contrar, ar prefera să-l vândă în vară pentru a nu risca să-l piardă gratis în 2020.
Christian Eriksen a marcat şapte goluri în cele 38 de meciuri disputate în acest sezon, în toate competiţiile, pentru echipa lui Mauricio Pochettino.
Christian Eriksen şi-ar dori să ajungă la Real Madrid
Eriksen nu a ascuns faptul că îşi doreşte să ajungă la Real Madrid. "Este un mare club şi ar fi o onoare să joc pe Bernabeu. Ar fi prima opţiune pentru mine", ar fi declarat mijlocaşul danez, conform jurnaliştilor spanioli.
The Independent a scris în ianuarie că Tottenham şi Real negociază transferul lui Eriksen pentru 112 milioane de euro (100 de milioane de lire sterline).
Cumpărat pentru 12 milioane de euro, în 2013, de la Ajax Amsterdam, Eriksen primeşte acum la Tottenham 75.000 de lire sterline pe săptămână, adică aproximativ 83.000 de euro. Clubul i-a oferit 150.000 de lire sterline pe saptămână (165.000 de euro), ceea ce ar însemna în jur de opt milioane de euro pe an, suma pentru care clubul a semnat un nou contract în luna octombrie şi cu Dele Alli (22 de ani).
Christian Eriksen este cotat la 85 de milioane de euro, potrivit transfermarkt.de.
Etichete: real madrid , juventus , tottenham , christian eriksen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cu puțin înainte de alegeri, la insistențele Kamalei Harris, echipa de campanie a intrat în jocul...