Cluburile engleze au stabilit un nou record financiar în perioada de transferuri
03.09.2013, 21:14Echipele din Anglia au cheltuit în această vară aproape 745 de milioane de euro pentru transferuri, depăşind astfel precedentul record, din 2008 (588 de milioane), conform unui studiu Deloitte, informează AFP.
Premier League: Ipswich - Chelsea, luni, 21:45, DGS 2
Premier League: Manchester United - Newcastle, luni, 22:00, DGS 1
În ciuda crizei economice mondiale care se resimte şi în fotbal, aceste cheltuieli au crescut cu 29 la sută în raport cu sezonul precedent, când Premier League a cheltuit "doar" 580 milioane de euro pentru a atrage noi jucători.
Cluburile engleze au cheltuit între ele 120 de milioane de euro. Suma destinată grupărilor străine este de 580 de milioane, în creştere cu 60 la sută în raport cu 2012. De asemenea, Premier League a consacrat 45 de milioane diviziilor naţionale inferioare.
"Cluburile noastre beneficiază pentru prima oară de noi drepturi de televizare negociate de ligă şi fiecare primeşte o parte din cele 710 milioane de euro suplimentare pentru sezonul care începe, în contextul în care numeroase cluburi europene au fost reticente în a cumpăra noi jucători.", explică Alex Thorpe, consultant pentru Deloitte.
Aproape 165 de milioane de euro, adică 22 la sută din total, au fost cheltuite în ultimele 24 de ore ale perioadei de transferuri.
Cele patru cluburi angajate în Liga Campionilor în acest sezon (Arsenal, Chelsea, Manchester City şi Manchester United) au cheltuit 37 la sută din suma totală, adică 271 de milioane investite.
Etichete: premier league , anglia , transferuri , fotbal , record financiar transferuri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Sute de oameni s-au adunat pe aeroportul Muan din Coreea de Sud și așteaptă identificarea...