Clubul de top care vrea să-i salveze cariera lui Eden Hazard. Au avut loc primele discuții cu Real Madrid
articol scris de Digi Sport10.01.2023, 12:55
Eden Hazard (32 de ani) merge din rău în mai rău la Real Madrid, iar fotbalistul belgian este departe de forma arătată în anul 2019, atunci când a sosit de la Chelsea în schimbul a 115 milioane de euro.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Arsenal vrea să-l transfere pe Eden Hazard
Deși evoluțiile lui Hazard nu au fost deloc cele așteptate, fotbalistul Realului încă mai atrage atenția marilor cluburi din Europa. Una dintre echipele interesate în momentul de față este Arsenal, liderul la zi din Premier League, anunță Mirror.
"Tunarii" îl au ca principală țintă pe ucraineanul Mykhaylo Mudryk, de la Șahtior Donețk, dar se pare că Chelsea a reușit să îl convingă pe acesta să semneze. Astfel, Mikel Arteta a fost nevoit să se reorienteze, astfel că a ajuns la varianta Eden Hazard, pe care vrea să îl "resusciteze" pe Emirates, după mai mulți ani de stat în "umbră".
Mai mult, sursa citată anterior mai precizează că oficialii celor de la Arsenal ar fi purtat deja și o discuție cu cei de la Real Madrid, pentru a afla în ce condiții sunt dispuși "Galacticii" să renunțe la serviciile lui Hazard încă din această iarnă.
Eden Hazard, cifre rușinoase împotriva unei formații din liga a patra
Șeptarul "Albilor" a beneficiat, astfel, de un nou vot de încredere din partea lui Carlo Ancelotti, însă antrenorul s-a văzut nevoit să îl scoată de pe teren după 68 de minute.
Potrivit Mundo Deportivo, Hazard a avut o nouă evoluție dezastruoasă în tricoul lui Real Madrid, echipă care a plătit 115 milioane de euro în schimbul său, în vara lui 2019.
Deși a jucat pe poziția sa preferată, de extremă stânga, belgianul nu a reușit să completeze nici măcar un singur dribling, capitol la care era considerat printre cei mai buni din lume când îmbrăca tricoul lui Chelsea.
În plus, Hazard nu a reușit nici să trimită vreun șut pe poartă. Belgianul a atins mingea de doar 24 de ori și a pierdut-o în cinci rânduri.
Cifrele sunt cu atât mai rușinoase pentru Hazard, mai ales că adversarii de la Cacereno ocupă locul 6 în al patrulea eșalon spaniol.
”Lui Hazard nu i-a păsat de meci. Nu a vrut să ţină mingea. Nu a vrut să alerge. A trecut neobservat”, a declarat Carmelo Mereciano, pentru Diario AS.
Etichete: real madrid , arsenal , eden hazard , transfer hazard
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...