City vrea să-l ia pe Pogba de la Juve și i-a pregătit și o ofertă pe măsură. Când se va face mutarea
10.06.2015, 11:38Perioada de mercato dintre sezoane a început și odată cu ea au început și negocierile pentru cei mai în formă fotnaliști ai momentului. Unul dintre aceștia este Paul Pagba (22 de ani), mijlocașul celor de la Juventus. Francezul, care mai are contract încă patru ani, nu duce lipsă de oferte iar una dintre acestea este de la Manchester City.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Într-un articol publicat de L’Equipe, în ediția sa de miercuri, se menționează faptul că oficialii celor de la Manchester City sunt decisi să-l transfere pe Pogba, căruia i-au propus un salariu cifrat la 17 milioane de euro pe sezon.
Mai mult, jurnaliștii francezi spun că City își dorește să obțină semnătura lui Pogba vara aceasta, dar și că sunt de acord ca mutarea efectivă să se producă din vara lui 2016.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Cei de la City doresc astfel să dea o dublă lovitură. Una ar fi aceea că ar pune mâna pe un mijlocaș de viitor, care pare a avea un potențial fantastic, iar a doua ar fi că le-ar da peste nas rivalilor de la United, care s-au dispensat prea ușor de serviciile sale, în timpul domniei lui Sir Alex Ferguson. Pogba a făcut parte din lotul lui Manchester United în perioada 2009-2011.
Rămâne de văzut și care va fi opțiunea jucătorilor, dar a și a celor de la Juventus, care vor să păstreze lotul cât mai compact. După ce a câștigat Scudetto și a a bifat o finală de UEFA Champions League, torinezii speră să repete sezonul foarte bun, mai ales că la anul este Euro 2016, un bun prilej pentru a crește și mai mult cota jucătorilor.
Iată mai jos un facsimil din materialul publicat de L’Equipe
Etichete: digisport , paul pogba , pogba juventus , pogba , oferte pogba , pogba manchester city
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...