City e la Bucureşti, dar în Anglia se pregăteşte încă un super transfer: Bravo ar putea semna joi
16.08.2016, 12:57Manchester City evoluează astăzi împotriva Stelei în play-off-ul UEFA Champions League, dar aceasta nu este singura miză pe care "cetăţenii" o au în aceste zile: presa din Anglia şi Spania anunţă la unison că transferul lui Claudio Bravo se va oficializa curând.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cotidianul Marca susţine că, după ce s-a înţeles cu portarul de 33 de ani, City a ajuns la un acord şi cu gruparea blaugrana, care va primi 16 milioane de euro pentru cedarea chilianului, cu 4 mai multe decât a plătit în 2014, după transferul de la Real Sociedad. Catalanii au trecut şi bonusuri în contract de până la 4 milioane de euro.
Astfel, Bravo, dublu campion în La Liga cu Barceona, urmează să ajungă la Manchester joi, când va semna un contract valabil pe patru sezoane.
Chiar dacă Pep Guardiola a spus că Joe Hart s-a antrenat perfect de când a ajuns tehnicianul la echipă, se pare că titularul postului de portar al naţionalei Angliei este aproape de o trecere la Everton. Motivul pentru care Pep nu l-a dorit pe Hart este că nu are un joc bun de picior, un lucru foarte important pentru ideea de joc a managerului de la City.
Pe de altă parte, Barcelona vinde un portar care a comis foarte puţine greşeli în cele două sezoane pe care le-a petrecut până acum pe Camp Nou, dar în acelaşi timp îi face loc unuia mai tânăr. Bravo are 33 de ani, în timp ce Marc Andre ter Stegen doar 24.
Claudio Bravo a fost titular în campionat, în timp ce fostul portar al Borussiei Monchengladbach a apărat poarta catalanilor în Cupă și Liga Campionilor.
Etichete: manchester city , barcelona , guardiola , claudio bravo , steaua city
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...