Cine este miliardarul care vrea să cumpere Chelsea. Anunțul făcut de jurnaliștii cehi
25.10.2018, 17:52Chelsea şi-ar putea schimba patronul în viitorul apropiat, iar fanii formaţiei din Londra se gândesc deja la cine va fi omul de afaceri care va prelua clubul. Roman Abramovic a susţinut în repetate rânduri că nu vrea să vândă, insă presa din Anglia a anunţat că rusul este dispus să cedeze o parte din acţiuni sau chiar tot pachetul, iar omul de afaceri Petr Kellner este numele cel mai vehiculat în ultima perioadă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Conform The Sun, Kellner este dispus să cumpere o parte dintre acţiunile clubului. Afaceristul ceh este bun prieten cu Roman Abramovic şi are o lojă VIP pe stadionul “Stamford Bridge”, unde vine deseori să urmărească meciurile de pe teren propriu ale londonezilor.
Și jurnaliştii din Cehia au anunţat că în zilele următoare ar putea să înceapă negocierile între Petr Kellner și Roman Abramovic. Cehul, în vârstă de 54 de ani, a fondat PPF, un fond de investiţii, în 1991 şi a ajuns să aibă o avere de 15,5 miliarde de dolari, fiind al 88-lea cel mai bogat om din lume.
Abramovic cere cel puţin trei miliarde de euro pentru a vinde clubul
Recent, Roman Abramovic a refuzat o ofertă de 2,5 miliarde din partea omului de afaceri britanic Jim Ratcliffe. Cel puţin trei miliarde de euro cere multimilionarul rus pentru a vinde clubul.
"Deşi propunerea respinsă ar fi însemnat un adevărat record de vânzare pentru un club sportiv, Abramovic preferă să aştepte şi va încerca să vândă clubul la începutul anului 2019", au scris jurnaliştii de la Bloomberg.
Roman Abramovic a cumpărat clubul Chelsea în 2003, când i-a plătit 130 de milioane de lire sterline lui Ken Bates. În cei 15 ani în care i-a patronat pe londonez, clubul din capitala Angliei a câştigat 17 trofee, printre care se numără şi Liga Campionilor în sezonul 2011-2012.
Devenit cetăţean israelian, Abramovich are dreptul să stea 6 luni pe an fără viză în Marea Britanie. Pe 28 mai 2018, la bordul avionul său Gulfstream G650, Roman Abramovich ateriza la Tel Aviv, iar două zile mai târziu era unul dintre cei 8,5 milioane de oameni ai acestei ţări.
Etichete: chelsea , roman abramovic , petr kellne , chelsea actiunio , amramovic chelsea , kellner chelsea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...