Chiricheș a jucat prima oară după două luni! Căpitan și integralist în meciul echipei a doua a lui Tottenham
28.03.2014, 20:59Vlad Chiricheș a revenit pe teren vineri seara, fiind titular prima oară după două luni într-un meci oficial. Fundașul român a fost integralist și a purtat banderola de căpitan în meciul pe care echipa a doua a lui Tottenham l-a disputat cu formația similară a lui Arsenal.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Românul a fost foarte sigur pe el și a avut o evoluție apreciată de toată lumea, demonstrând că fizic e complet refăcut în acest moment. Chiricheș a fost protagonist și în atacul lui Tottenham, în minutul 73 fiinde autorul unui șut extrem de periculos, de la 30 de metri, mingea fiind cu greu respinsă de portarul Macey.
În minutul 87 Vlad a reușit o cursă de 50 de metri, a pătruns în careul advers, dar a fost blocat de Macey în momentul șutului.
Tottenham a câștigat cu 2-0 partida, Coulibaly din penalty și Winks fiind autorii golurilor.
Chiricheș a acuzat probleme la spate și a fost indisponibil de pe 29 ianuarie, data ultimei sale apariții pe teren. Până atunci, căpitanul echipei naționale evoluase în 19 partide pentru Spurs și reușise să înscrie o dată.
După meci, internaționalul român a declarat: "A fost o perioadă grea pentru mine, dar acum totul e bine. A fost o seară minunată, echipa a jucat foarte bine."
UPDATE 22:35 Chiricheș a fost în doar patru minute protagonistul a două faze ofensive ale echipei sale. În minutul 69 a driblat doi adversari, dar a fost faultat la marginea careului lui Arsenal.
În minutul 73, după ce a urcat în atac i-a pasat lui Oduwa, acesta i-a retrimis balonul și Vlad a șutat de la 30 de metri, portarul Macey respingând în corner.
UPDATE21:42 Tottenham a deschis scorul prin Coulibaly, care a transformat un penalty în minutul 28, după un fault în careu asupra lui Lameiras. Arsenal evoluează în zece.
Vlad Chiricheș a revenit pe teren în această seară, fiind titular prima oară după două luni într-un meci oficial. Fundașul român evoluează în meciul pe care echipa a doua a lui Tottenham îl dispută la această oră contra formației similare a lui Arsenal.
Chiricheș a acuzat probleme la spate și a fost indisponibil de pe 29 ianuarie, data ultimei sale apariții pe teren. Până atunci, căpitanul echipei naționale evoluase în 19 partide pentru Spurs și reușise să înscrie o dată.
Paul Brush, antrenorul formației U21 a lui Tottenham l-a desemnat titular pe Chiricheș în jocul din această seară.
Etichete: vlad chiriches , vlad chiriches accidentare , vlad chiriches titular , vlad chiriches titular tottenham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...