Chiar înainte de meciul cu United, a încercat să cucerească o tânără pe net! Cum l-a făcut aceasta de râs cu o singură frază. FOTO
30.12.2016, 14:47Gaston Ramirez, mijlocaşul lui Middlesbrough, s-a făcut de răs încercând să agaţe o tânără pe o reţea de socializare. Aceasta l-a căutat imediat pe google, a aflat că e căsăstorit şi apoi a postat print-screen-uri cu discuţia pe Instagram.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
2016 a fost un an perfect pentru fotbalistul lui Boro, care, pe lângă promovarea în Premier League şi şansa de a evolua ca titular la o formaţie de prima ligă engleză, s-a căsătorit cu aleasa inimii sale, Micaela Duarte. Aceasta i-a dăruit şi un fiu, astfel că povestea părea să fie una ideală.
Doar că Gaston, bazându-se pe faima sa, a încercat să îşi condimenteze puţin viaţa, abordând o tânără pe Internet. Pe numele ei Zoe Wilson, aceasta nu a intrat în jocul fotbalistului, astfel că i-a aplicat o lecţie pe care nu o va uita prea curând. Concret, după ce a aflat că are un băiat şi e căsătorit, tânăra pe care sud-americanul voia să o seducă a postat conversaţia pe Instagram. La întrebarea "Eşti singură", Zoe a răspuns extrem de amuzant "Da, dar tu nu eşti", trimiţându-i jucătorului o captură cu informaţiile privind viaţa sa privată, disponibile pe Wikipedia.
Ziarele din UK au preluat imediat capturile cu discuţia dintre ei, iar acum Ramirez trebuie cu siguranţă să găsească o explicaţie bună în faţa soţiei.
Micul scandal vine într-un moment total nepotrivit, nu doar din punct de vedere calendaristic (Revelionul), dar şi al faptului că fotbalistul lui Middlesbrough ar fi trebuit să îşi concentreze energiile exclusiv pe importantul meci de pe Old Trafford, cu United, de la finalul săptămânii.
Etichete: gaston ramirez , gaston ramirez united
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...