Chelsea plătește clauza de reziliere pentru un atacant și face primul transfer al verii
articol scris de Digi Sport17.06.2023, 12:44
Chelsea a terminat doar pe locul 12 anul competițional 2022/2023 din Premier League. Pentru a se lupta la titlu în sezonul viitor, șefii londonezilor sunt gata să realizeze mai multe transferuri de răsunet.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mauricio Pochettino, noul antrenor al echipei, a cerut ca primul transfer să fie un atacant de careu, iar oficialii de pe Stamford Bridge i-au îndeplinit dorința.
Nicolas Jackson, primul transfer al verii pentru Chelsea
Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, Chelsea s-a înțeles cu Nicolas Jackson și îi va plăti clauza de reziliere în valoare de 35 de milioane de euro.
Atacantul în vârstă de doar 21 de ani are un sezon excelent la Villarreal, formație pentru care a marcat 13 goluri în 38 de partide. În plus, atacantul născut în Bajul a oferit și cinci pase decisive.
Conform sursei citate, Nicolas Jackson a acceptat deja contractul oferit de Chelsea, iar durata acestuia va fi mai lungă de cinci sezoane.
- 30 de milioane de euro este cota de piață a lui Nicolas Jackson, potrivit transfermarkt.com.
Atacantul are și un meci jucat pentru prima reprezentativă a Senegalului, la Cupa Mondială, împotriva Olandei.
Mateo Kovacic pleacă de la Chelsea
Mateo Kovacic (28 de ani) va fi primul jucător care pleacă de pe Stamford Bridge. Fotbalistul intră în ultimul an de contract cu Chelsea, iar Pep Guardiola îl vede pe croat înlocuitorul perfect pentru Ilkay Gundogan, care este la doar un pas să semneze cu Barcelona.
După ce tehnicianul spaniol l-a sunat personal pe Kovacic pentru a îl anunțat de intențiile sale, echipa din Manchester ar fi făcut o ofertă concretă.
Potrivit celor de la ESPN, ”Cetățenii” s-au înțeles cu cei de la Chelsea în privința sumei finale de transfer: 40 de milioane de euro.
Singurul lucru nerezolvat este modul în care Manchester City va plăti suma cerută de londonez, după cum anunță sursa citată. Clubul patronat de Tod Boehly și-ar dori să obțină cât mai mulți bani în prima tranșă, mai ales că echipa are nevoie de bani.
- 45 de milioane de euro au plătit cei de la Chelsea pentru a îl aduce pe fotbalistul croat de la Real Madrid.
- 40 de milioane de euro este cota de piață a lui Mateo Kovacic, potrivit transfermarkt.com.
Etichete: chelsea , premier league , villarreal , nicolas jackson
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...