Chelsea încearcă "metoda Barcelona" și e gata să-i fure un jucător lui Manchester City
articol scris de Digi Sport01.08.2022, 16:22
Perioada de mercato este departe de a fi încheiată, iar marile cluburi ale Europei sunt în continuare dornice să-și întărească loturile.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Startul oficial al sezonului în Anglia a fost dat de Supercupa Angliei, câștigată de Liverpool, 3-1, contra celor de la Manchester City.
- Digi Sport va difuza următoarele trei sezoane ale celei mai puternice competiții de fotbal din Anglia, Premier League (2022/2023, 2023/2024, 2024/2025).
- Astfel, pentru prima dată în istoria companiei, Digi Sport va transmite simultan toate cele cinci campionate de top din Europa: Bundesliga, La Liga, Ligue 1, Serie A și Premier League.
Chelsea, luptă cu Manchester City pe piața transferurilor
Trupa lui Pep Guardiola a arătat că are probleme și tocmai pentru a rezolva asta, "cetățenii" sunt dornici să facă încă un transfer. Marc Cucurella, fundașul stânga crescut de Barcelona care este legitimat în prezent la Brighton este omul pe care formația de pe Ettihad a pus ochii.
Până în acest moment, prețul cerut de Brighton, 60 de milioane de euro, a fost considerat mult prea mare, șeicii de la City fiind dispuși să ofere maxim 45 de milioane de euro. Surpriza vine însă de la Chelsea, care a intrat pe fir în ultimele zile și e gata să-l fure pe fotbalistul iberic, anunță Fabirizio Romano.
Negocierile sunt într-un stadiu avansat, iar londonezii îl vor include în afacere și pe tânărul lor fotbalist, Levi Colwill, mai notează sursa citată. Se pare că șefii lui Manchester City își mențin poziția și chiar și în contextul interesului de la Chelsea nu vor mări oferta pentru Marc Cucurella.
Trupa antrenată de Thomas Tuchel aplică astfel aceeași tactică pe care Barcelona a folosit-o în această vară și cu care catalanii le-au furat doi jucători englezilor, Jules Kounde și Raphinha.
Chelsea a egalat oferta lui Manchester United pentru Frenkie de Jong
Noul patron al lui Chelsea, Todd Boehly, a fost la Barcelona personal, la începutul lunii iulie și a discutat cu președintele Barcei, Joan Laporta și, pe lângă negocierile în cazurile lui Azpilicueta și Marcos Alonso, Chelsea a cerut permisiunea să negocieze și cu de Jong personal.
Londonezii știu că United a oferit 80 de milioane de euro pentru De Jong, așa că ei vor să egaleze oferta. Această variantă ar putea să-i convină și jucătorului, care va putea evolua astfel în Champions League.
Dacă Manchester United s-a angajat să-i achite lui De Jong datoria pe care o are de luat de la Barcelona, Chelsea s-a angajat să-i plătească restul contractului pe care îl mai are de încasat de la Barca.
Astfel, Barcelona așteaptă să primească oferta lui Chelsea și în mod oficial. Dacă pleacă de Jong, catalanii îl vor lua imediat pe Bernardo Silva, de la Manchester City, care și-a dat deja acordul.
- Frenkie De Jong mai are contract cu FC Barcelona până în vara anului 2026.
Etichete: chelsea , manchester city , transfer , brighton , marc cucurella
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...