Chelsea i-a găsit rapid înlocuitor lui Graham Potter
articol scris de Digi Sport03.04.2023, 10:54
Chelsea l-a demis duminică pe Graham Potter, după un nou eșec în Premier League: 0-2, pe teren propriu, cu Aston Villa.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Chelsea i-a găsit înlocuitor lui Graham Potter: Julian Nagelsmann
Trupa de pe Stamford Bridge a anunțat că secundul Bruno Saltor va asigura interimatul până la numirea unui nou principal.
Presa internațională scrie că șefii lui Chelsea i-au găsit deja înlocuitor lui Graham Potter.
Julian Nagelsmann este alesul londonezilor, informație confirmată și de celebrul jurnalist Fabrizio Romano.
Demis de Bayern Munchen în urmă cu o săptămână, antrenorul german a fost deja contactat de conducerea lui Chelsea și este principalul favorit pentru a-i lua locul lui Graham Potter.
Alte două nume mai sunt pe lista "Albaștrilor", în cazul că negocierile cu Nagelsmann nu se vor materializa: Ruben Amorim și Mauricio Pochettino. Niciunul dintre cei doi nu a fost contactat și se așteaptă în câteva zile finalizarea negocierilor cu fostul tehnician al lui Bayern Munchen.
Graham Potter, demis de la Chelsea
Chelsea a anunţat, duminică seară, plecarea antrenorului Graham Potter, la o zi după înfrângerea suferită pe propriul teren cu Aston Villa (0-2) şi la mai puţin de şapte luni de la înlocuirea lui Thomas Tuchel.
"Chelsea FC a anunţat că Graham Potter a părăsit clubul", a transmis gruparea de pe locul 11 din Premier League, care a adăugat că secundul Bruno Saltor va asigura interimatul.
Potter s-a angajat pentru cinci sezoane la clubul londonez la începutul lunii septembrie, după ce proprietarii săi americani au decis să-l concedieze pe Tuchel după doar şapte meciuri.
El plecase de la Brighton, pe care a promovat-o în Premier League şi unde şi-a creat o solidă reputaţie de antrenor, imprimând echipei sale un joc frumos.
Dar în ciuda celor 600 de milioane de euro investite pe piaţa transferurilor în vara trecută şi în iarnă, lipsa de eficacitate a londonezilor, observată deja şi în mandatul lui Tuchel, şi-a spus cuvântul asupra rezultatelor echipei.
În toate competiţiile, în 31 de meciuri cu Potter la cârmă, Chelsea a câştigat 12, a pierdut 11 şi a făcut opt egaluri.
Etichete: chelsea , julian nagelsmann , graham potter
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...