Chelsea, aproape de numirea noului antrenor! Discuții decisive în următoarele zile
articol scris de Digi Sport24.04.2023, 10:01
Chelsea nu traversează un moment bun, iar patronul Todd Boehly continuă să se afle în căutarea unui antrenor care să îi scoată pe londonezi din situația ingrată în care se află.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Zile decisive pentru numirea noului antrenor la Chelsea
Imediat după plecarea lui Todd Boehly, Chelsea l-a numit în funcție pe Frank Lampard, însă acesta este doar interimar și urmează să părăsească postul în momentul în care va fi adus noul tehnician. Pe lista londonezilor s-au aflat nume precum Julian Nagelsmann sau Luis Enrique, însă, în cele din urmă, niciunul dintre aceștia nu vor sosi pe Stamford Bridge.
Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, alegerea celor de la Chelsea este Mauricio Pochettino, antrenor care este liber de contract de aproape un an, după despărțirea de PSG. Sursa citată mai notează că discuțiile dintre cele două părți vor continua și în aceste zile, iar oficialii clubului speră să-l convingă pe argentinian cât mai repede.
În cazul în care nici Mauricio Pochettino nu va putea fi convins, Chelsea îl are pe listă și pe Vincent Kompany.
Vincent Kompany, întrebat despre interesul lui Chelsea
În prezent, Kompany o pregătește pe Burnley, formație care a obținut promovarea în Premier League. Rezultatele formației cu tehnicianul belgian pe bancă le-a atras atenția celor de la Chelsea, însă antrenorul a negat orice fel de discuție cu formația de pe Stamford Bridge, cel puțin în momentul de față.
"Am spus că nu sunt implicat în niciuna dintre discuții. Am prea multe în minte, în momentul de față, în ceea ce privește dorința de a câștiga meciuri cu actuala echipă. Este singurul lucru de care îmi pasă”, a spus Kompany, potrivit jurnalistului John McDougall.
- În vârstă de 37 de ani, Vincent Kompany le-a antrenat până acum pe Anderlecht și Burnley
- Din postura de fotbalist, Kompany le-a fost rival celor de la Chelsea timp de 11 ani, în perioada în care a evoluat la Manchester City
Etichete: chelsea , mauricio pochettino , antrenor chelsea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...