Ce se întâmplă cu Alexis Sanchez? Arsenal vrea 30 de milioane de lire, Wenger se opune plecării la City!
27.10.2017, 11:19Oficialii celor de la Arsenal sunt dispuși să se despartă de Alexis Sanchez (28 de ani), în pauza de iarnă, contra sumei de 30 de milioane de lire sterline, chiar dacă managerul Arsene Wenger nu este de acord cu acest aspect.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Atacantul chilian va intra însă de la 1 ianuarie 2018 în ultimele șase luni de contract, astfel că la vară poate pleca oriunde dorește liber de contract. După ce au conștientizat faptul că Sanchez nu mai vrea să continue la gruparea ”tunarilor”, șefii lui Arsenal au găsit cea mai bună soluție, din punctul lor de vedere.
Pep Guardiola, managerul celor de la City, îl vrea foarte mult pe Sanchez, dar nu pare dispus să ofere mai mult de 20 de milioane de lire sterline, mai ales că peste 6 luni poate lua atacantul fără niciun ban.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
În tot acest timp, Wenger face ce poate pentru a-i convinge pe superiorii săi să nu-i dea drumul lui Sanchez tocmai la rivali. Și Arsene este conștient că chilianul va pleca de pe ”Emirates” la finalul anului, dar nu vrea să-l aibă adversar de la 1 ianuarie.
”Cei de la Arsenal vor 30 de milioane de lire, dar Pep nu este dispus să dea mai mult de 20 de milioane. Guardiola este convins că va rezolva chestiunile legate de diferență, mai ales că și Sanchez vrea să lucreze din nou cu fostul antrenor al Barcelonei”, a spus o sursă apropiată grupării din Manchester.
Managerul lui City, Pep Guardiola, este şi cel care l-a adus pe Alexis Sanchez la Barca, în 2011, de la Udinese.
Alexis Sanchez va câștiga 275.000 de lire sterline (311.438 de euro) într-o săptămână pe Etihad dacă se va reuni sub comanda fostului său manager de la Barcelona, Pep Guardiola. Sergio Aguero este acum cel mai bine plătit fotbalist dintre ”cetățeni”, care după prelungirea contractuală din 2014, de la 165,000 de lire sterline, câștigă acum 220.000 de lire sterline pe săptămână. Contractul argentinianului expiră în 2019.
42,5 milioane de euro a plătit Arsenal pentru transferul lui Alexis Sanchez de la Barcelona, din 2014.
Etichete: alexis sanchez , arsenal londra , alexis sanchez manchester city , sanchez guardiola
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...