Ce i-au reproșat englezii lui Radu Drăgușin, după primele 3 apariții la Tottenham
articol scris de Digi Sport05.02.2024, 07:59
Radu Drăgușin (22 de ani) a ajuns în această iarnă de la Genoa la Tottenham, pentru mai bine de 30 milioane de euro.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Radu Drăgușin, considerat prea dur de către englezi
În ciuda sumei importante pentru care a fost adus la Tottenham, Radu Drăgușin a evoluat destul de puțin până acum și a prins doar minutele de final din meciurile cu Manchester United, Brentford și Everton. A fost suficient însă pentru microbiștii englezi, care și-au format deja o părere despre internaționalul român.
Aceștia i-au reproșat lui Radu Drăgușin că este prea dur și că intervențiile sale au fost unele la limita regulamentului. O parte dintre fanii lui Tottenham au transmis pe rețelele sociale că românul s-ar potrivi mai bine unor sporturi precum hochei sau wrestling.
Surpriza pregătită de iubita lui Radu Drăgușin
Galerie Foto
Drăgușin a intrat pe teren în minutul 89 și a fost martor la golul primit de Tottenham în minutele de prelungire. După încheierea partidei, fundașul român a avut parte de o surpriză specială din partea iubitei sale, care l-a așteptat cu tort acasă.
Ioana Stan a surprins momentul și a distribuit două imagini pe rețelele sociale.
"La mulţi ani, iubitul meu!", a scris Ioana Stan pe tortul comandat pentru Radu Drăgușin.
Etichete: premier league , tottenham , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...